Detalii terifiante ies la iveală din dosarul celor doi români pentru care Procuratura Principatului Asturia cere pedepse de 118 și respectiv 115 de ani de închisoare. Frații Săndulache, capii unui grup criminal organizat care se ocupa cu prostituția, au terorizat, umilit și bătut femeile chiar dacă acestea le produceau până la 10.000 de euro în fiecare noapte relatează publicația de limba română gazetadespania.es.
Bătăile, violurile și umilințele, amenințările erau rutina de zi cu zi prin care treceau femeile. Nici avocaților și nici anchetatorilor nu le veneau să creadă ce aud…
Într-o noapte fetele au câștigat mai puțin ca de obicei, numai 700 de euro. “Pe ăștia 700 de euro îi veți mânca!”, le-au spus fetelor, Cristian și Sebastian Săndulache, foarte supărați. Și nu au spus asta figurat. Pur și simplu au decis că cele patru femei vor înghiți acei bani.
Cei doi l-au strigat pe Ionuț Baciu, unul dintre locotenenții lor și i-au cerut să aducă puțină apă. Ionuț a adus apa iar cele patru fete au trebuit să înghită cei 700 de euro, dar în bancnote mici. În timp ce mâncau hârtia, Săndulache le-a avertizat că dacă se va întâmpla din nou, data viitoare îi vor mânca în monede.
Aceasta este doar una dintre afirmațiile a două dintre victimele clanului Săndulache: A.C. și A.G.M, două tinere românce care chiar au crezut că sunt iubitele celor doi. Așa le-au înșelat ca să le aducă în Spania. Numai că atunci când au ajuns în Asturias, a început coșmarul. Abia aici fetele au descoperit cu groază că frații Săndulache nu erau iubiți exemplari, ci mai degrabă niște proxenți fără scrupule.
Bătăi, violuri zilnice, umilințe, amenințări … Pe lângă obligarea de a practica prostituția, A.C. și A.G.M. au fost tratate de două ori mai rău decât celelalte fete, numai ca să le fie acestora drept exemplu. Mesajul pe care Sandulache dorea să-l transmită era că, dacă pe iubitele lor erau capabili să le trateze așa, celelalte fete puteau să-și imagineze ce le aștepta.
În afară de a fi înșelate și de a trăi sub teroare, fetele s-au trezit și cu datorii uriașe. “Dacă nu îți plătești datoria o să-i dau foc mamei tale” Acesta era modul în care Cristian Săndulescu o amenința pe una dintre fete. Pe altă fată a avertizat-o că o să-i violeze sora minoră, dacă nu își achită datoriile.
Articol preluat de pe siteul publicației gazetadespania.es.