Un tânăr de 25 de ani a băgat spaima în rândul femeilor din Roma. În numai 15 zile a violat şi tâlhărit trei femei, modul de a acţiona fiind de fiecare dată la fel.
Poliţia italiană a prezentat actul de identitate al celui pe care îl acuză de săvârşirea a trei violuri urmate de tâlhărie pe via Salaria din zona Prati Fiscali, Roma, zonă unde cele trei femei obişnuiau să se prostitueze. Este vorba de constănţeanul Cristi Popa, în vârstă de 25 de ani.
Procurorii italieni susţin că tânărul a săvârşit faptele în intervalul 20 septembrie – 5 octombrie, folosind aceeaşi metodă de a acţiona: bătea femeile, le lega de mâini, le viola şi le deposeda de bunuri, apoi le lega şi de picioare ca să nu poată fugi.
Conform presei italiene, violatorul le abandona în parcuri sau sub poduri goale. Tot pe seama lui Cristi Popa anchetatorii mai pun un viol al unei femei de 56 de ani, fără adăpost, care stătea în parcul din Villa Borghese. Fapta s-ar fi petrecut pe 18 septembrie, iar modul de a acţiona este similar cu cele trei cazuri de pe via Salaria. Cristi Popa locuia într-o fabrică abandonată din localitatea Monterotondo, provincia Roma, unde în urma percheziţiei anchetatorii au găsit telefoanele mobile jefuite de la victimele sale.
În acţiunile sale, conform înregistrărilor video, constănţeanul folosea un scuter negru, de altfel aşa a putut fi identificat în trafic de către poliţişti. Cristi Popa se află în arestul poliţiei din Roma, anchetatorii neexcluzând varianta ca numărul victimelor să fie mai mare.
Anchetatorii așteaptă confirmarea de la medicina legală pentru a afla dacă responsabil de această agresiune este tot același bărbat și nu se exclude posibilitatea ca acesta să fi comis și alte abuzuri sexuale în diferite zone din Roma.
Bărbatul a fost oprit de polițiști în după-amiaza zilei de ieri pe via Salaria, acesta aflându-se la bordul unui scooter negru, marca Kymco, care corespundea perfect cu cel descris de victimele sale și care a fost înregistrat și de camerele de filmat din zona în care a avut loc ultima agresiune, în data de 5 octombrie 2017.