Tragedia petrecută în seara zilei de marți, 21 decembrie 2021, într-un azil din localitatea Arco (provincia autonomă Trento), care a dus la moartea unui tânăr român, a lăsat trei copii fără tată și o soție îndurerată.
„Știm că în aceste ore inspectorii de muncă, împreună cu forțele de ordine, lucrează pentru a descoperi dinamica celor întâmplate. Sperăm să se facă lumină cât mai repede și să fie atribuite și eventuale responsabilități. Am descoperit, din păcate, că accidentele nu sunt întâmplătoare. Se investește prea puțin în siguranță, în întreținerea și modernizarea mașinăriilor, în formarea lucrătorilor”, au afirmat sindicaliștii italieni de la Cgil Cisl Uil Trento.
În jurul orei 20:00 de marți, tânărul român se afla în puțul unuia dintre cele trei lifturi din azil, unde se ocupa cu sudarea unor elemente. La finalul programului de lucru, când ceilalți muncitori de pe șantier au observat că Nicolae nu mai iese din puțul liftului, au plecat în căutarea sa.
Așa se face că trupul conaționalului nostru a fost găsit fără viață, acesta fiind practic strivit de o contragreutate a liftului desprinsă din locul său. Tentativele de a-l readuce la viață, din nefericire, au fost în van.
Tânărul tată de numai 30 de ani lasă în urma sa o soție îndurerată și trei copii care vor fi nevoiți să petreacă fără el sărbătorile de iarnă nu numai din acest an, ci din tot restul vieții lor.„Nu sunt cuvinte pentru a descrie ceea ce s-a întâmplat la Trento. Un nou deces la locul de muncă, de această dată un băiat de numai 30 de ani, care lasă în urmă o soție și trei copii. Am vorbit în urmă cu câteva minute cu soția lui Nicolae Catalan pentru a-i transmite condoleanțele mele. Comunitatea noastră să arate toată aproprierea de care este capabilă. Iar politicienii să înceapă să dea răspunsuri serioase pe tema siguranței la locul de muncă. I-am oferit toată disponibilitatea mea doamnei pentru orice are nevoie”, a declarat edilul localității Labico, citat de Frosinone Today.