Emilian, tânărul român rămas singur în Italia după ce i-au murit în aceeași zi tatăl, mama și sora. Liceul la care învață otganizează o strangere de fonduri

Reprezentanții Liceului Antonio Pacinotti din Mestre au organizat o strângere de fonduri pentru Emilian Celin Ciobanu, băiatul român de 19 ani care, în noaptea dintre duminică și luni, 8 noiembrie, și-a pierdut mama, tatăl și sora într-un accident rutier.

Profesorii și colegii săi s-au alăturat administrației publice locale care a promis un ajutor economic în favoarea tânărului nostru conațional, a specificat Nuova Venezia.

Rudele din țară ale familiei Ciobanu s-au organizat și ele pentru a primi donații de la cei care vor și pot să ajute la repatrierea celor trei corpuri neînsuflețite: „Sunt fratele Tatianei și mă ocup de cele rânduite”, a scris Francisc Rachiteanu pe pagina sa de Facebook, punând la dispoziție două numere de cont, în euro și ron.

Rămas singur, fără familie, Emilian va trebui să se confrunte cu toate problemele pe care viața i le va pune brusc în față: o chirie de plătit, facturi, haine, rechizite pentru școală și toate celelalte necesare traiului de zi cu zi. „Îmi voi lua un loc de muncă, dar aș vrea să termin și școala”, a spus tânărul într-un recent interviu.

Emilian rămăsese acasă duminică seara, când mama, Tatiana Celina (40 de ani) și tatăl, Francisc Marita (45 de ani), au mers la gara din Mestre să o ia pe Diana Francesca, fiica lor în vârstă de 21 de ani. Diana se întorcea de la Prato, unde familia Ciobanu locuise timp de zece ani. Apoi, cu aproximativ un an în urmă s-au mutat la Jesolo, provincia Veneția.

Pe drumul de întoarcere, mașina românilor noștri, un Ford Focus, a fost accidentată de un autoturism Toyota Yaris condus de o tânără în vârstă de 29 de ani, de origine indiană. Toți au murit la fața locului, impactul a fost prea puternic pentru a lăsa vreo șansă de supraviețuire ocupanților celor două mașini.

Autoritățile și-au dat acordul ca trupurile victimelor să fie înmormântate. Nu există suspecți în dosarul anchetei, deoarece toți cei implicați sunt decedați. Rămân de clarificat diverse aspecte, precum viteza celor două autovehicule.

Corpurile neînsuflețite vor fi repatriate și vor fi înmormântate la Hălăucești, în județul Iași, de unde era originară familia Ciobanu.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri