Englez beat care a jignit un român a scăpat doar cu amendă. Pleacă în țara ta- a strigat acesta

Un englez aflat în stare de ebrietate care a refuzat să plătească o cursă de taxi și a jignit un român într-un magazin din UK, a scăpat doar cu o amendă. În ziua de Anul Nou, David Blagburn, din Vicarage Mount, Walney, a chemat o mașină de taxi pentru a-l duce acasă. Pe drum, englezul a oprit la un magazin Tesco pentru a face câteva cumpărături. Când a ieșit din magazin, a trecut pe lângă mașina de taxi care îl adusese , fără a schița vreun semn  că are de gând să își achite cursa a relatat publicația Ziarul Românesc care citează presa britanică.

Șoferul s-a luat atunci după el, strigându-i să achite contravaloarea cursei. Însă Blagburn nu a făcut acest lucru, ba l-a și înjurat pe bărbat. Englezul a fost reținut de personalul de securitate al magazinului care a anunțat poliția, pe motiv că în timp ce își făcea cumpărăturile, a agresat verbal un român. Potrivit celor de la Tesco, acesta i-a spus românului să plece la el în țară, exclamând: „Eu îmi plătesc taxele”.

Procurorul a spus că acest lucru este destul de ciudat, având în vedre că Blagburn este șomer, deci nu plătește nicio taxă.

Avocatul agresorului a declarat în instanță că acesta plecase să își viziteze mama în vârstă de 70 de ani, unde a stat pentru un păhărel, care s-a transformat apoi în mai multe. De asemenea, el a spus că Blagburn este inginer independent și că în ultimele luni nu prea a găsit de lucru din cauza „sciaticii”.

El s-a oferit să plătească taximetristului cursa și să își ceară scuze pentru comentariile făcute. Judecătorul a dispus amendarea agresorului cu 210 lire sterline și plata a 11,80 lire sterline șoferului de taxi, plus cheltuielile de judecată de 85 de lire sterline.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri