FOTO Accident cu doi morți în județul Satu Mare! O persoană, arsă de vie în mașină după ce o ambulanță și o autoutilitară s-au ciocnit

Accident cu doi morți în județul Satu Mare, pe DN19, între Ciuperceni și Livada. În accidentul ruiter a fost implicată și o ambulanță.

Accidentul a avut loc  luni dimineața 7 septembrie, în jurul orei 07.00, pe Drumul Național 19, între localitatea Ciuperceni și orașul Livada. Potrivit informațiilor trabsmine de presa locală, este vorba despre un impact între trei mașini, iar două persoane au decedat, din care una a fost carbonizată.

Este vorba despre un impact între o autoutilitară, în care se aflau cinci pasageri, o autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare, în care se aflau trei pasageri, respectiv un autoturism, care a ajuns în șanț, oprindu-se într-un cap de pod. Autoutilitara a fost distrusă de flăcări, iar un pasager a ars de viu, din păcate.

Șase persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru îngrijiri medicale.

Mai exact, până la sosirea pompierilor la fața locului, patru pasageri din autoutilitară au reușit să se autoevacueze, unul rămânând încarcerat, fiind carbonizat. Cealaltă persoană decedată este din Ambulanță.

Vezi mai jos imagini de la accident publicate de presa locală

blank blank blank blank

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri