FOTO Accident între o mașină de poliție, o autoplatformă și un TIR pe DN 6 cu puțin timp în urmă

Un grav accident rutier a avut loc în urmă cu puţin timp, miercuri, 15 ianuarie,  pe DN 6, în județul Caras-Severin, localitatea Buchin. O maşină de Poliţie din Teleorman, aflată în misiune, a lovit o autoplatformă care cicula din sens opus, iar ofiţerul de poliţie se află în stare gravă la spitalul din Caransebeş. Autospeciala Poliţiei avea semnalele luminoase şi acustice pornite şi însoţea o ambulanţă care se îndrepta spre Timişoara. Într-o depăşire, aceasta a acroşat autoplatforma al cărui şofer a ieşit puţin din coloană. În ambulanţă se afla un pacient care trebuia să ajungă la Gătaia.

La spital a fost transportat și un cetățean străin, care era șoferul autoplatformei. La locul accidentului au ajuns şi echipajele de pompieri, dar nu a fost nevoie de descarcerarea victimelor, spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic, Adrian Manef.

„Am fost solicitaţi să intervenim la un accident rutier petrecut pe DN 6, unde au fost implicate 3 autovehicule. La faţa locului au fost direcţionate două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Caransebeş, cu o autospecială de stingere şi o autospecială de descarcerare. Nu au fost persoane încarcerate, dar două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la Centrul de Primiri Urgenţe Caransebeş.”

Circulaţia este închisă în zona Buchin. Se estimează reluarea traficului în jurul orei 14.

Accidentul s-a produs în jurul orei 11.50, pe DN 6 la km 446 +500 m, la ieșire din localitatea Buchin, se arată în comunicatul Poliţiei.

„Din primele informații, o ambulanță care se deplasa în direcția Caransebeş, transportând un bolnav psihic la un spital din județul Timiș, ar fi efectuat o manevră de depășire, intrând în coliziune cu o autoplatformă care circula pe sensul opus. Autospeciala de Poliție condusă de un polițist din cadrul IPJ Teleorman, aflat în misiune de însoțire a acesteia, ar fi efectuat o manevră de depășire similară lovind frontal cu partea stângă aceeași autoplatformă, ulterior fiind proiectata intr-un ansamblu TIR care circula in aceeași direcție de mers. Din accident a rezultat rănirea polițistului care a fost transportat la spital, iar în acest moment i se acordă îngrijiri medicale de specialitate”, a mai  declarat pentru Radio Reșita.

blank blank

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri