FOTO: S-a aflat identitatea a doi români morți în cutremurul din Italia

Italia a fost zguduită noaptea trecută de un cutremur devastator care a făcut zeci de victime. Dacă în primă instanţă se părea că niciun român nu se află printre victime, până la urmă s-a aflat că cinci concetăţeni de-ai noştri şi-au pierdut viaţa în acest seism, conform unor informații încă provizorii. MAE anunța, oficial, că un român a murit, iar alți 9 sunt dispăruți și 2 sunt răniți, transmite portalul stiripesurse.ro. 

Printre românii dispăruţi în Italia se află o româncă în vârstă de 45 de ani, Aura Popa, şii fiica acesteia, Angela Aurora, în vârstă de 12 ani, scrie presa locală, precizând că şi soţul româncei, italianul Giacomo Dell’Otto, de 52 de ani, este de negăsit. Familia locuia în Sezze, dar în noaptea cutremurului cei trei erau la proprietatea lor din Amatrice, anunţă libertatea.ro.

Două dintre victime erau soț și soție. Este vorba despre Aurelia și Alexandra Dougaru. Cei doi și-au pierdut viața în localitatea Amatrice, una dintre cele mai afectate de seism. Consilierul comunal român, Adrian Chifu spune că autoritățile italiene au confirmat decesul celor doi.  Premierul italian Matteo Renzi a anunțat cu puțin timp în urmă că bilanțul a ajuns la 120 de morți și 368 de răniți, dar este foarte probabil să crească.

De altfel MAE a confirmat oficial decesul a doi români prin intermediul unui comunicat de presă: 

“Ministerul Afacerilor Externe anunță cu tristețe și profund regret decesul unui al doilea cetățean român în urma seismului puternic produs pe teritoriul Italiei. MAE transmite sincere condoleanțe familiilor celor doi cetățeni români care și-au pierdut viața în urma acestei tragedii și acordă întreaga asistență necesară în continuare”, se arată într-un comunicat MAE transmis, joi, AGERPRES.

De asemenea, sursa citată menționează că au mai fost identificate alte două persoane de cetățenie română printre răniți, care se află internate pentru îngrijiri medicale.

roman mort italia roman mort itașlia

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri