Procurorii italieni au cerut, zilele trecute, condamnarea lui Marius Alin Marinică, șoferul român care în iulie 2019 a provocat un accident înfiorător la Jesolo, soldat cu moartea a patru tineri, la 8 ani de închisoare. Părinții celor patru prieteni care au pierit în tragedie sunt furioși și cred că cererea procurorilor este nedreaptă.
Ei susțin că 8 ani de închisoare este o pedeapsă mult prea mică în comparație cu acuzațiile, a relatat, marti 7 iulie 2020, publicația italiană Il Gazzettino.
Reamintim că accidentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni (14 iulie 2019), în Jesolo, nordul Italiei, în apropiere de Veneția.
Marius Alin Marinică, 28 de ani, de meserie electrician, se afla la volanul maşinii sale, un Volkswagen Golf, şi circula prin Pesarona, în direcţia Ca ‘Nani di Jesolo, când a acroșat un Ford Fiesta care circula regulamentar, aruncându-l într-un canal de apă.
Românul şi-a continuat drumul. Le-a spus, ulterior, anchetatorilor că nu a știut de tragedia produsă în urma depăşirii sale.
Pentru patru dintre cei cinci pasageri ai Fordului, prieteni cu vârste de 22 și 23 de ani, impactul a fost fatal.
Riccardo Laugeni, Leonardo Girardi, Eleonora Frasson și Giovanni Mattiuzzo, toți cu vârste între 22 și 23 de ani, au murit pe loc. Vezi mai jos imagini de la locul accidentului: