Grav accident în Italia între un TIR și două autoturisme. Un român de 44 de ani a murit

Tragicul accident a avut loc în jurul orei 5:40, sâmbătă dimineață, 13 octombrie 2018, în zona industrială a localității italiene Pioltello de lângă Milano, unde un TIR al societății Italtrans și două automobile au ars complet după ce s-au lovit.
Două persoane și-au pierdut viața în urma accidentului, anunță ziarul Il Giorno: un bărbat român în vârstă de 44 de ani și un tânăr italian în vârstă de 25 de ani. Cele două victime se aflau în mașinile mici implicate în accident, în timp ce șoferul TIR-ului, un bărbat italian de 38 de ani, a scăpat nevătămat.

Cele trei autovehicule circulau pe via Achille Grandi din localitate, când a avut loc tragedia și nu se cunosc pentru moment cauzele exacte care au dus la provocarea accidentului. Potrivit unor surse locale, trupul neînsuflețit al șoferului român a fost găsit sub TIR, fiind aruncat din automobilul său în urma impactului, în timp ce trupul șoferului italian, un gardian care conducea mașina de servici, a fost găsit carbonizat în interiorul autovehiculului.

Atât TIR-ul, cât și cele două automobile implicate în accident au ars complet, mai scrie sursa citată, incendiul fiind stins de pompierii sosiți la fața locului în scurt timp, alături de carabinieri și ambulanțe. La locul accidentului s-au prezentat și primarul localității Pioltello, Ivonne Cosciotti, precum și viceprimarul, Saimon Gaiotto.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri