Guvernul Cioloș dă de pământ cu pensiile speciale ale aleșilor locali. A sesizat CCR

În ciuda zvonurilor care spuneau că tehnocrații din guvernul Cioloș, în frunte cu primul ministru, vor înghiți în sec și vor accepta pensiile nesimțițe pentru primari votate de parlamentari în ultima zi de muncă pe anul 216, lucrurile nu stau chiar așa. Guvernul Cioloș a arătat că nu se teme de parlament și de partide și a început lupta împotriva pensiilor nesimțite.

Guvernul a trimis o sesizare Curţii Constituţionale în care a formulat obiecțiuni privind unele aspecte ale Legii referitoare la pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de Consilii Județene.

Sesizarea are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituţie referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiţi aleşi locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale şi neasigurararea finanţării pentru indemnizaţiile nou create.

“În forma adoptată, exista cel putin 16.300 de potenţiali beneficiari ai legii. Efortul bugetar în 2016 se ridică la 469 milioane lei. În urma impozitării acestor sume, deficitul bugetar rezultat este de 395 milioane lei, peste deficitul agreat de Parlament, şi tinde să agraveze stabilitatea cadrului fiscal bugetar. In plus, având în vedere că legea retroactivează, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca și impactul asupra bugetului de stat”, se arată într-un comunicat transmis de Executiv.

Potrivit legii, adoptată de Senat, ca for decizional, în ultima şedinţă de plen a sesiunii parlamentare, primarii, viceprimarii, preşedinţii de Consilii judeţe şi vicepreşedinţii acestora care îndeplinesc condiţiile vârstei de pensionare vor putea primi, la încetarea mandatului, o “indemnizaţie pentru limită de vârstă” (pensie specială), în acelaşi regim cu senatorii şi deputaţii.

Condiţiile de acordare sunt ca aleşii locali să nu fie realeşi pentru un nou mandat şi ca aceştia să nu fi fost condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie precum luarea sau darea de mită şi traficul de influenţă.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri