Guvernul dă OUG care permite amânarea ratelor la bănci. Perioada va fi “mai aproape de 6 luni decât de 3 luni”

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat că în şedinţa de Guvern care va avea loc mâine, 26 martie, va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă care va permite companiilor şi persoanelor fizice care au de suferit din cauza coronavirusului să primească o amânare a plăţii ratelor la bănci.

„Este o decizie a Asociaţiei Europene a Băncilor. Este un prim pas, dar care era important pentru a veni cu o soluţie pentru tot sistemul bancar, pentru toţi clienţii”, a spus Florin Cîţu la Digi 24, potrivit news.ro.

El a precizat că mâine va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă, în şedinţa de Guvern, iar aceasta va permite amânarea ratelor pe o perioadă mai mare decât cea a stării de urgenţă, având în vedere că efectele crizei economice generate de pandemia de coronavirus se vor prelungi.

Întrebat dacă este vorba despre o amânare pentru o perioadă „mai aproape de 3 luni sau mai aproape de 6 luni”, Cîţu a răspuns: „Mai aproape de 6 luni”.

Ministrul Finanţelor a precizat că este vorba atât despre persoane fizice, cât şi despre persoane juridice şi că nu există condiţionalităţi sau de documente justificative pentru a obţine amânarea plăţii ratelor.

Douăsprezece persoane au murit în România din cauza coronavirusului, potrivit unui bilanț de ultimă oră anunțat marți seara, 24 martie de autorități.

Primele decese au început să apară duminică duminică, 22 martie 2020. Așadar, în trei zile au murit 12 oameni în România din cauza coronavirusului SARS-CoV-2. Duminică au fost anunțate trei decese, luni s-au dublat și au fost anunțate încă patru, iar marți autoritățile au anunțat trei decese: unul dimineață, două în cursul după-amiezii și două seara.

Este vorba despre o femeie de 64 de ani, din județul Suceava, internată în stare gravă în Spitalul Județean Suceava – secția ATI, unde a fost intubată. Femeia a fost transferată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași, unde a decedat marți. Pacienta suferea de boli asociate (HTA, cardiopatie ischemica, fibrilatie atrială) și a avut istoric de călătorie în perioada 13-29 februarie a.c. în Insulele Mauritius, Seychelles, Dubai.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri