Federaţia Internaţională de Tenis a anunţat că fostul tenismen Ilie Năstase a fost suspendat provizoriu ca urmare a comportamentului pe care l-a avut la întâlnirea de Fed Cup România – Marea Britanie, astfel că nu va avea acces la competiţiile ITF şi nu va primi acreditare.
Ilie Năstase a fost mereu un nonconformist, iar intervenţiile sale din presă sunt mai mereu spumoase. Fostul număr 1 ATP i-a acordat acum ceva timp un interviu jurnalistului italian Marco Lombardo de la cotidianul „Il Giornale”. a relatat astăzi ziarul Adevărul. Fostul număr 1 mondial a vorbit despre motivul pentru care n-a devenit niciodată antrenor, dar şi despre acuzele aduse care l-au deranjat cel mai mult. „În viaţa mea am fost acuzat de multe. Şi că nu aş fi ţigan român, dar că aş fi homosexual. Las de la mine pentru homosexual, dar să nu fiu ţigan…De fapt, asta mă face să râd: în realitate, eu nu sunt ţigan.
Dar ţiganii sunt un popor, un popor ca multe altele, ca italienii de exemplu. Care e problema? E o nebunie cu romii. Se spune ţigan în toată lumea: atunci să eliminăm cuvântul gipsy din vocabularul englez? Îi numiţi romi. Ce sunt romii? Eu nici nu ştiu. Poate cei care vin acolo să fure”, a spus “Nasty”, care s-a referit şi la motivul pentru care n-a vrut niciodată să devină antrenor. „Am spus: eu vreau să fiu liber şi fără stres. Azi e prea multă presiune şi din când în când se mai face testul antidoping. Mă întreabă mereu cu ce ne dopam în vremea mea: bere, vin… . De ce e nevoie de altceva?”, a mai spus Ilie Năstase în interviul acordat „Il Giornale”.
Vă reamintim că Ilie Năstase a comentat ieri pentru „Daily Mail“ incidentele de la Constanța , după ce în presa din România a dat doar câteva scurte declarații. „Am încercat doar să apăr interesele fetei mele (Sorana Cârstea).
Jucătoarea din Anglia (Johanna Konta) a părăsit terenul, fără a cere permisiunea şi, recunosc, atunci i-am zis că e o curvă. Ea tot încerca să reducă publicul la tăcere. Dar nu eram la opera, ci la un meci“, şi-a început „Nasty“ discursul.
Ilie Năstase a mai precizat: „Eu n-am nevoie de acest rahat! Am 70 de ani şi nici măcar nu sunt plătit pentru funcţia de căpitan nejucător. Nu dau doi bani, dacă mă vor amenda (n.r. – I don’t give a shit) sau dacă nu voi mai fi lăsat să stau în scaunul căpitanului nejucător. Să vă aduceţi aminte că eu am fost numărul 1 în lume. Dacă îl dai afară pe unul care a fost numărul 1 în lume, nu e bine pentru tenis“.
Ce s-a întâmplat la Constanța, în timpul partidei România-Marea Britanie
După intervenția lui Ilie Năstase de sâmbătă arbitrul a oprit meciul, iar Năstase a sărit ca ars: „Aici nu e operă“. Fostul lider mondial a continuat să se certe cu arbitrul, cu observatorul meciului, dar și cu componenții echipei adverse. După acest incident Năstase a fost suspendat de Federația Internațională de tenis, dar în ciuda acestui fapt echipa României a învins echipa Marii Britanii cu scorul general de 3-1, în confruntarea care a avut loc la Constanța.
Punctul decisiv a fost adus de Irina Begu, care a câștigat cu 6-4, 7-5, în fața lui Heather Watson, după ce tot duminică Simona Halep a depășit-o pe Johanna Konta, scor 6-1, 6-3. Sâmbătă, Halep a trecut de Watson, scor 6-4, 6-1, iar Konta a învins-o pe Sorana Cîrstea, scor 6-2, 6-3.
Căpitanul nejucător al echipei României a fost Sorana Cârstea, după suspendarea lui Ilie Năstase, care a jignit arbitrii, jucătoarele și staff-ul tehnic al oaspeților.