Imagini ȘOCANTE cu Larisa Iordache: A fost scoasă cu scaunul cu rotile din sală

Veste șocantă pentru gimnastica românească! Larisa Iordache s-a accidentat grav înainte să concureze în prima probă a calificărilor, la Campionatele Mondiale de la Montreal şi nu va mai putea concura în această competiţie.

Larisa urma să intre în concurs în a treia subdiviziune, la sol, dar s-a accidentat în timp ce era la încălzire şi a fost scoasă din sală plângând, fiind transportată într-un scaun cu rotile. Din primele informaţii, este vorba de o ruptură a tendonului lui Ahile, anunță gsp.ro.

Gimnasta de 21 de ani a mai fost accidentată la calcâi în primăvara acestui an, după ce în 2016 a ratat Jocurile Olimpice de la Rio din pricina unei probleme asemănătoare.

Larisa Iordache urma să concureze pentru proba de individul compus, unde era una dintre favorite şi avea şanse importante de a cuceri medalii la bârnă şi sol. Cătălina Ponor şi Ioana Crişan sunt celelalte două gimnaste care participă în calificările de la Campionatele Mondiale.

Și  Federația Română de Gimnastică a transmis, pe pagina de socializare, un mesaj pentru sportivă: “România în stare de șoc la Mondiale. Larisa Iordache s-a accidentat la încălzire și e out de la Mondialele de la Montreal. Diagnostic, Ruptura de tendon ahilian. Sănătatea ei e tot ce contează acum. Fii tare Larisa!”




Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri