În Londra va fi deschisă o cafenea în care clienţii vor primi cafea şi felaţii

Ciar dacă BREXITUL a aruncat  o anumită pată asupra Marii Britanii, Londra continuă să rămână una din cele mai cosmopolite capitale ale lumii. O cafenea în care clienţii vor primi cafea şi felaţii va fi deschisă în curând la Londra şi, dacă va avea succes, ar putea reprezenta punctul de pornire al unei francize ce va include stabilimente similare pe întregul teritoriu al Marii Britanii, informează independent.co.uk.

Inaugurarea acestei cafenele  din Londra pare să fie cea mai suprarealistă, controversată, cauzatoare de furie şi, inevitabil, populară iniţiativă de acest gen – o cafenea în care clienţii primesc felaţii odată cu latté-urile lor.

Zvonurile despre prima Fellatio Café din lume circulă de la începutul anului. Stabilimentul va fi inaugurat la Geneva, pe 5 decembrie 2016.

Apoi, fondatorul acestui concept, Bradley Charvet, a acordat un interviu cotidianului The Independent în care a dezvăluit că intenţionează să deschidă un al doilea stabiliment de acest fel, în cartierul Paddington din Londra.

Cafeneaua londoneză, cu o arhitectură barocă, va avea o suprafaţă de 150 de metri pătraţi şi va servi clienţilor cafea şi câteva produse de patiserie.

Clienţii vor primi un iPad de pe care vor avea posibilitatea de a alege dintr-o listă prostituata care îi va face sex oral. Clienţii vor plăti un tarif de bază de 50 de lire sterline (cea mai scumpă cafea din Marea Britanie), la care se adaugă 10 lire sterline pentru fiecare 15 minute suplimentare.

Legalitatea acestui proiect se află totuşi într-o ”zonă gri”, deoarece prostituţia în sine este legală în Marea Britanue, însă administrarea unui bordel a rămas o infracţiune. 

Bradley Charvet spune că ”tot ce are legătură cu Fellatio Cafe este legal” şi că avocatul lui ”aranjează toate detaliile în această perioadă”.

El mai spune că ideea lansării unei astfel de afaceri i-a venit după ce a văzut un stabiliment similar în staţiunea Pattaya din Thailanda. De asemenea, el a dezvăluit că prima Fellatio Cafe, cea din Geneva, nu va avea cabine. În schimb, pentru cea din Londra, antreprenorul poartă discuţii cu Poliţia locală pentru a instala două cabine în interiorul cafenelei, pentru clienţii timizi.

Bradley Charvet spune că a fost deja contactat de mai multe persoane din industria sexului din Marea Britanie, care şi-au oferit serviciile, după apariţia în presă a unor articole despre noua lui afacere. 

Deocamdată, antreprenorul britanic spune că viitorul stabiliment se adresează doar bărbaţilor, dar are în vedere şi deschiderea unor cafenele similare care se vor adresa femeilor.

Vezi aici știrea din presa engleză. 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri