Încă 97 de morți de ieri până astăzi în Italia. Salvini cere extinderea carantinei în toată Italia

Bilanțul deceselor în Italia crește alarmant de la o zi la alta. Potrivit autorităților italiene, care au anunțat luni după amiaza, 9 martie, bilanțul victimelor, 463 de oameni au decedat din cauza infecției cu coronavirus.

Față de ziua de ieri, cand au fost anuntate 366 de decese, numărul morților a crescut cu 97, transmite agenția de presă ANSA.

Matteo Salvini, liderul Ligii, principalul partid de opoziție din Italia, a cerut astăzi  ca măsurile de carantină împotriva propagării noului tip de coronavirus, adoptate pentru regiunea italiană Lombardia şi în alte părţi din nordul Italiei, să fie extinse în toată țara

Salvini își motivează cererea prin dorința de a-i proteja pe italieni și a opri răspândirea coronavirusului.

„Trebuie să protejăm ţara prin extinderea măsurilor de urgenţă din aşa-zisa ‘zonă roşie’ în întreaga ţară, (pentru că) sănătatea italienilor este mai importantă decât orice altceva”, a scris Salvini pe pagina sa de Facebook.

În acelaşi timp, liderul partidului Liga a cerut ca guvernul italian, Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană să acţioneze imediat pentru a compensa costurile economice ale crizei.El a solicitat chiar o „acoperire economică TOTALĂ” a cheltuielilor de sănătate şi măsurilor de salvare pentru companiile şi angajaţii afectaţi, „INDIFERENT DE COST şi folosind ORICE SUMĂ este necesară”.

Situația în România

Două noi cazuri de coronavirus au fost confirmate luni, 9 martie, în România. Numărul total ajunge astfel la 17, dintre care 5 pacienți au fost declarați vindecați și externați din spital.

Este vorba despre o femeie de 73 de ani din Buzău și un bărbat de 60 de ani din București, care au fost testate pozitiv, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Va fi demarată o anchetă epidemiologică pentru a fi stabiliți contacții celor două persoane. În acest moment, în România sunt în autoizolare aproape 12.000 de persoane și peste 20 carantină.

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

0FansLike
3,100FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri