O îngrijitoare de naționalitate română, în vârstă de 47 de ani, a fost arestată în această dimineață de marți, 8 februarie 2022, acuzată fiind că a sechestrat bătrânul asistat, un pensionar în vârstă de 94 de ani din localitatea Lido di Camaiore, provincia Lucca din Toscana.
Potrivit primelor informații comunicate de autoritățile din Italia, prin intermediul presei locale, ancheta a început în cursul dimineții de astăzi, după ce un trecător a văzut o femeie sprijinită cu capul pe volan, într-o mașină parcată pe viale Italia din localitatea La Spezia, provincia cu același nume din Liguria. Lângă femeie, pe scaunul din dreapta, se afla un bătrân.
Trecătorul a chemat imediat o ambulanță, dar personalul medical sosit la fața locului a constatat că femeia și pensionarul nu se aflau în pericol, deci șoferița probabil adormise cu capul pe volan. Cu toate acestea, întreaga scenă părea suspectă, motiv pentru care paramedicii au solicitat apoi intervenția agenților de la Poliția Locală din La Spezia pentru ulterioare investigații.
Polițiștii au trecut la identificarea celor două persoane din mașină, timp în care ambulanța le-a transportat la spitalul Sant’Andrea din localitate pentru a se asigura din nou că starea lor de sănătate este bună. Odată transporți la spital, agenții de la Poliția Locală a solicitat și intervenția unei patrule de carabinieri, care a preluat datele femeii și cele ale bătrânului pentru a verifica cu atenție situația lor.
Militarii au descoperit astfel că bătrânul de 94 de ani fusese dat dispărut de fiica lui cu o seară înainte. Anchetatorii au constatat apoi că femeia care se afla la volanul mașinii și care rezulta ca fiind proprietara autovehiculului, este o româncă în vârstă de 47 de ani, rezidentă la aceeași adresă ca și pensionarul cu care se afla.
Conform celor relatate de publicația locală Città della Spezia, conaționala noastră lucra de circa 20 de ani ca îngrijitoare pentru acel bătrân, acesta din urmă nefiind capabil să se deplaseze singur. Cei doi fuseseră văzuți ultima oară în jurul orei 07:00 de luni dimineața, 7 februarie 2022, în fața casei în care locuiau, în timp ce badanta îl ajuta să urce în mașina ei.
La scurt timp după aceea, deci tot în dimineața zilei de luni și după ce badanta și bătrânul asistat au plecat cu mașina, cineva a chemat pompierii la acea adresă deoarece în casa respectivă izbucnise un incendiu. Imobilul a fost distrus complet de flăcări, mai precizează sursa citată, iar anchetatorii nu exclud ca incendiul, care se pare că a pornit de la o pătură electrică și două saltele, să fi fost provocat în mod intenționat.
Familia bătrânului, care știa că acesta nu ar fi plecat niciodată de bună voie de acasă și fără telefonul său, pe care-l folosea pentru a vorbi cu fii săi, a încercat în van toată ziua să o contacteze pe îngrijitoarea română, aceasta lăsându-și telefonul în casa care a fost mistuită de incendiu. Polițiștii și carabinierii din La Spezia au aflat apoi că badanta l-a convins pe bătrân să iasă din casă împreună cu ea, spunându-i că trebuie să-l ducă la medic pentru un control.
„Femeia a avut grijă să ia cu ea și documentele bătrânului, deci nu se exclude posibilitatea ca aceasta să fi vrut să le folosească pentru a improviza o căsătorie care ar fi făcut-o să devină bogată”, scriu într-un comunicat de presă agenții de la Poliția Locală, conform publicației Città della Spezia.
Momentan, badanta română este acuzată de sechestru agravat de persoană și se află închisă în penitenciarul pentru femei Pontedecimo din Genova. Aceasta urmează să fie judecată, în cursul zilei de joi, 10 februarie 2022, prin proces rapid (direttissima – un proces foarte scurt în Italia care se desfășoară numai când inculpatul a fost prins în flagrant sau și-a mărturisit fapta). Între timp, pompierii din Lido di Camaiore vor continua investigațiile pentru a aduna dovezi care să elucideze ce anume a provocat incendiul din casa bătrânului.
Familia pensionarului italian, în schimb, s-a declarat foarte dezamăgită de aceste dramatice întâmplări, deoarece aveau foarte multă încredere în îngrijitoarea română despre care au declarat că, în ultimul timp – probabil și din cauza pandemiei – parcă era altă persoană și avea numeroase schimbări de dispoziție, ajungând chiar și să-i jignească pe fii persoanei asistate.