O româncă de 54 de ani care a lucrat timp de cinci ani ca „badantă” pentru un bătrân italian de 93 de ani din localitatea italiană Sestola, provincia Modena, a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare, marți 23 iulie și a pierdut toate bunurile moștenite de la bătrânul pentru care lucrase 5 ani de zile.
Conform celor relatate de ziarul Il Resto del Carlino, judecătorii au considerat că românca l-ar fi convins pe bătrân încă de la început să-i facă unele cadouri în bijuterii, apoi a vrut chiar să se mărite cu el, dar primarul localității de la acea vreme a refuzat să oficializeze căsătoria.
În 2012, la numai un an de când lucra pentru bătrânul respectiv, îngrijitoarea româncă se pare că a reușit să-l convingă pe acesta să o numească moștenitoare unică în testamentul său, devenind astfel proprietara a mai multor imobile din localitate, precum și a două terenuri. Nepoții pensionarului, trei la număr, au denunțat-o pe „badantă” încă de la început pentru aceste acțiuni, iar după moartea bătrânului, care a avut loc în anul 2016, toate aceste neînțelegeri s-au mutat în tribunal.
A urmat apoi un lung proces în care au fost depuse mai multe mărturii din partea specialiștilor, dar și a rudelor și apropiaților bătrânului, care aveau ca scop principal să demonstreze că pensionarul nu era capabil să ia decizii de unul singur și că a fost manipulat de femeia româncă pentru a deveni moștenitoarea averii. Iar judecătorul le-a dat dreptate și în cursul zilei de marți a condamnat-o pe îngrijitoare la un an de închisoare cu suspendare pentru eludarea unei persoane cu handicap psihic.
Toate bunurile bătrânului, care se ridică la o valoare totală de circa 250.000 de euro, vor fi restituite nepoților în urma acestei sentințe, mai scrie sursa citată.