Home Români de pretutindeni Îngrijitoare româncă din Italia și concubinul italian condamnați la 2 ani de...

Îngrijitoare româncă din Italia și concubinul italian condamnați la 2 ani de închisoare după un furt de la bătrânul asistat

Un bărbat italian, în vârstă de 47 de ani și rezident în localitatea Vallefoglia din provincia Pesaro e Urbino (Marche), a fost condamnat marți, 25 ianuarie 2022, la doi ani de închisoare pentru auto-calomnie după ce și-a însușit o infracțiune comisă de concubina sa, o româncă în vârstă de 41 de ani.

Nici conaționala noastră nu a scăpat de pedeapsă însă, aceasta primind tot doi ani de închisoare pentru că a furat și folosit cardul bancar al unui bătrân pentru care lucra ca badantă, informează ziarul Corriere Adriatico.

Potrivit publicației citate, infracțiunea s-a petrecut în luna februarie a anului trecut, când românca de 41 de ani era angajată pentru a asista un bătrân din localitatea Montecchio.

Pensionarul italian s-a prezentat atunci la carabinierii din localitate pentru a denunța furtul cardului său bancar. Imediat după denunț însă, concubinul româncei s-a prezentat și el la carabinieri și a declarat că autorul acestei infracțiuni este chiar el, admițând și că a scos suma de 500 de euro de pe cardul bătrânului.

Investigațiile efectuate de militari au dus la descoperirea unui alt adevăr însă, aceștia constatând că furtul cărții de credit fusese efectuat tocmai de îngrijitoarea română a bătrânului italian, aceasta fiind concubina bărbatului de 47 de ani care s-a auto-denunțat.

Anchetatorii au dovedit ulterior că femeia a furat cardul persoanei asistate, a retras de la bancomat suma menționată mai sus, apoi a pus cardul la loc în casa angajatorului. Între timp însă, bătrânul a observat lipsa banilor, probabil fiind anunțat de bancă, și a denunțat fapta la carabinieri.

Atât bărbatul italian de 47 de ani, cât și concubina sa de naționalitate română, apărați amândoi de avocatul Marco Defendini, au ales calea unui proces scurt pentru a primi o pedeapsă cu reducere. Asta înseamnă că ambii inculpați au renunțat la dreptul de a-și putea dovedi nevinovăția, iar sentința și pedeapsa le-a fost dată de judecători numai în baza dovezilor aduse de procurori.

Astfel, cei doi au fost condamnați, ieri, la câte doi ani de închisoare fiecare pentru faptele lor.

Exit mobile version