Interpret de muzică populară întors în țară din Italia, mort după ce a fost operat de patru ori

Marius Iulian Elcu, tânăr interpret de muzică populară din Vorona, județul Botoșani, s-a stins din viață, la doar 43 de ani, răpus de o boală grea.

Stabilit în Italia de mai mulți ani, la Sezze, în regiunea Lazio, Marius s-a întors în țară anul acesta, iar la finalul lunii iunie a fost internat la Spitalul Județean „Mavromati” din Botoșani, unde a suferit mai multe intervenții chirurgicale la stomac. A fost operat de patru ori într-o singură lună, din cauza unei hemoragii digestive.

La începutul lunii iulie, pe rețelele de socializare au fost lansate numeroase apeluri pentru a se dona sânge pentru el:

„Avem mare nevoie de sânge! Putem salva viața unui om. Pacient: Elcu Marius-Iulian. Va fi cel mai frumos cadou pe care ți-l faci singur, viața unui om! Să știi că ai salvat de la moarte un om înseamnă că ești cu adevărat bogat”, scriau prietenii pe rețelele de socializare în speranța că viața lui Marius va fi salvată.

Din păcate, starea lui de sănătate s-a înrăutățit. Pe 27 iulie organismul tânărului artist a cedat, medicii declarând decesul.

Regretatul solist de muzică populară nu era căsătorit și nu avea copii: „Nici acum nu știm diagnosticul corect. Ulcer hemoragic, fiere… Până la urmă s-a stins. Nu au mai putut face nimic pentru el”, a spus o rudă de-ale artistului pentru botosaninews.ro.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri