O ieseanca a ramas marcata pe viata dupa cativa ani in Italia • Aceasta povesteste cosmarul prin care a trecut si felul in care italienii o tratau, ca pe un sclav • Drama vietii ei a trait-o cand sotul sau a murit, la o varsta frageda, fiind diagnosticat cu cancer • A ramas singura cu doi copii si isi blestema zilele in care alerga dupa bani, transmite Bzi.ro.
Cand usor-usor se deschideau granitele spre strainatate si plecarea parea mai accesibila, Viorica Ignat a decis ca e vremea sa faca o schimbare. O schimbare care sa le ofere copiilor ei un viitor mai bun. A plecat in Italia in anul 2000, cand avea 28 de ani, lasand acasa doi copii minori care isi aminteau de chipul mamei lor numai din fotografii.
Era perioada in care romanii visau la un trai mai bun si plecau in tara in care au devenit roboti, dependenti de bani si goliti de sentimente. Lasasera in urma copii plangand, parinti lipsiti de ajutor si munceau oriunde li se dadea ocazia numai pentru a trimite un ban in Romania, la familiile care asteaptau cu sufletul la gura sa primeasca un pachet la sarbatori.
In tara in care romanii ocupau posturile de munca cele mai de jos, Viorica nu s-a simtit stanjenita sa aiba grija de o batrana si sa spele vasele intr-un restaurant, desi in Iasi fusese educatoare.
Pentru bani insa, s-a pierdut intr-o multime din care simtea ca nu mai poate iesi. Astazi, se simte vinovata de faptul ca a petrecut ultimii ani in care a trait sotul sau, alergand dupa un viitor mai bun, uitand ca prezentul este mai important.
„M-au tratat ca pe un sclav”
Viorica Ignat, acum in varsta de 47 de ani, a plecat in Italia pentru a construi, asa cum credea, un viitor mai bun copiilor ei. Primise o oferta de plecare intr-un loc de munca sigur, chiar in buricul Siciliei. Si-a sarutat copiii pe frunte, si-a luat valiza si a iesit pe usa. Isi aminteste astazi de o perioada ingrozitoare, o perioada pe care nu crede ca si-o va putea sterge vreodata din memorie.
Inca din prima zi cand a ajuns, si-a dat seama ca traiul ei n-are sa fie prea bun in casa in care poposise. Aceasta povesteste ca dormea pe un fotoliu, fiindca nu i se oferise un pat, isi aminteste ca manca pe ascuns pentru a nu fi dojenita, ca isi facea baie numai cand batrana la care locuia, dormea.
„Inca din prima zi cand am ajuns, ma tratau ca pe un sclav. Stateam in casa cu o batrana si cu doi copii de ai ei. In ziua in care am ajuns, s-au uitat la mine din cap pana in picioare si mi-au spus ca au doar trei camere si ca voi dormi pe fotoliu, langa patul batranei. Batrana era bolnava si trebuia sa-i dau pastile din patru in patru ore, iar noaptea se simtea foarte rau si trebuia sa am grija de ea.
