Accidentul s-a petrecut în seara zilei de sâmbătă, 8 mai 2021, pe via Magna Graecia din Capaccio Paestum, provincia Salerno din Campania, unde o femeie de naționalitate română, care circula pe bicicletă, a fost lovită de o mașină, iar șoferul a fugit de la fața locului fără a acorda primul ajutor victimei.
Conaționala noastră, în vârstă de 40 de ani și rezidentă în localitatea menționată mai sus, a ajuns în stare foarte gravă la spital, iar medicii se mențin rezervați cu privire la șansele sale de supraviețuire, relatează Salerno Today.
Victima, care este angajată ca ospătară într-o pizzerie din cartierul Borgo Nuovo, se îndrepta cu bicicleta spre casă după ce a ieșit de la muncă, cu puțin înainte de miezul nopții de sâmbătă, când o mașină a lovit-o în plin și i-a provocat diferite răni, printre care una gravă la craniu. Persoana care conducea mașina nu a oprit să-i acorde primul ajutor, și a continuat drumul.
Câțiva trecători au văzut-o pe românca noastră la pământ și au sunat imediat la 118 pentru a solicita o ambulanță, iar femeia a fost transportată la spitalul San Giovanni di Dio e Ruggi d’Aragona unde află internată și astăzi.
Carabinierii, interveniți și ei la locul accidentului, au deschis o anchetă pentru a descoperi identitatea persoanei care se afla la volanul mașinii implicate în rănirea româncei și până în seara zilei de duminică nu se știa cine este aceasta.
În acea seară, însă, o tânără italiancă rezidentă în localitatea Licinella s-a prezentat la carabinieri și a declarată că ține minte faptul că s-a intersectat cu femeia pe bicicletă, dar că nu și-a dat seama că a accidentat-o.
Anchetatorii urmează să analizeze acum declarațiile martorilor și înregistrările camerelor de supraveghere video din zonă pentru a stabili cu exactitatea dinamica accidentului și eventuale responsabilități.