Italia a prelungit starea de urgență până la 15 octombrie: „O alegere inevitabilă, chiar obligatorie”

Parlamentul italian a votat miercuri prelungirea stării de urgenţă până pe 15 octombrie pentru a facilita luarea de decizii de către guvern în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. „Din nefericire, pandemia nu s-a terminat complet astăzi, chiar dacă efectele sunt mai controlate şi limitate geografic”, a declarat șeful guvernului, Giuseppe Conte, în faţa deputaţilor italieni, transmite Agerpres.

Actuala stare de urgenţă din Italia expiră pe 31 iulie şi guvernul se va reuni, cel mai probabil în cursul zilei, pentru a o prelungi oficial până la 15 octombrie.

Prelungirea stării de urgenţă este „o alegere inevitabilă, chiar obligatorie, bazată pe reflecţii pur tehnice”, a mai adăugat Conte.

Prim-ministrul italian a ţinut, de asemenea, să sublinieze că prelungirea stării de urgenţă nu înseamnă o nouă izolare a italienilor, după cum au vehiculat unele mesaje postate pe reţelele sociale.

Starea de urgenţă serveşte în Italia în principal la facilitarea şi accelerarea luării deciziilor şi măsurilor menite să combată efectele unui seism, inundaţiilor sau altor catastrofe, în cazul de faţă fiind vorba despre pandemia de COVID-19.

Italia a înregistrat până la acest moment peste 35.000 de morţi şi peste 246.000 de cazuri de contaminare cu Covid-19.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri