Italia: Ucigașul unei românce de 28 de ani condamnat la 14 ani de închisoare

Marcos Renè Farina Velazquez, paraguayan de 23 de ani, va executa 14 ani de închisoare după crima odioasă comisă, crimă a cărei victimă a fost o româncă de 28 de ani. Pe 28 august 2016 a ucis-o la Boscomantico (Verona) prin înjunghiere pe Lioara Petronela Ujică, o prostituată română de 28 de ani care în acea noapte a avut ghinionul să urce în mașina Fiat Punto a tânărului. Ghinionul pentru că Velazquez se certase cu iubita lui, băuse mult și era supărat. Și s-a răzbunat pe româncă.

Pe 18 iulie, la încheierea procesului cu procedură simplificată, a fost cerută pedeapsa de 16 ani de închisoare.

 

Velazquez nu a aruncat cuțitul, nu a scăpat de nimic și nu a curățat mașina, chiar a păstrat și celularul victimei. Închis, dar îl avea în ușa portierei. «Știam că mai devreme sau mai târziu mă vor descoperi», a spus.

Criminalul fost identificat cu ajutorul imaginilor de pe camerele din stradă. La acuzarea lui au contribuit și traficul lui telefonic și accesarea celulelor telefonice prezente în zona Boscomantico unde corpul măcelărit al româncei  a fost găsit.

O lovitură de cuțit i-a secționat aorta, însă ucigașul ei i-a înfipt cuțitul și în buze, cu o asemenea violență încât acesta a trecut prin gingii, și în torace. Ea nu s-a apărat, poate a încercat să fugă fiindcă era rănită în spate. A lăsat-o acolo, agonizând, în mijlocul buruienilor din Boscomantico, la marginea unui câmp. Un agricultor a găsit-o în zori.

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

0FansLike
3,104FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri