Italia: un român de 49 de ani a murit și altul a fost grav rănit în urma unui accident rutier

Un bărbat român în vârstă de 49 de ani a murit în seara zilei de marți, 30 iunie, la spitalul din Vallo della Lucania, după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier în localitatea Santa Maria di Castellabate din provincia Salerno, în Campania. Alături de el se afla prietenul lui care acum, grav rănit, se zbate între viață și moarte, scrie Il Mattino.

Românul care a decedat, G.V., cu domiciliul la Agropoli, se afla pe scaunul din dreapta șoferului.

Accidentul a avut loc pe Via del Mare, în apropierea terenului de sport „Antonio Carrano” din Santa Maria di Castellabate. Cei doi bărbați români călătoreau ieri după amiază la bordul unui Jeep model vechi. Șoferul a pierdut controlul mașinii la un moment dat și a intrat într-un autoturism Opel Corsa care circula regulamentar. Opelul și-a continuat cursa timp de aproximativ 50 de metri înainte de a se opri pe marginea drumului, în timp ce Jeep-ul a părăsit carosabilul izbindu-se cu viteză de un copac.

A fost necesară intervenția pompierilor din Vallo della Lucania pentru a-i scoate pe cei doi români din mașină. Din păcate însă goana la spital pentru bărbatul de 49 de ani a fost în zadar, acesta a decedat în cursul serii.

La fața locului s-au prezentat carabinierii din Agropoli, sub ordinul căpitanului Fabiola Garello, pentru constatările necesare. Ocupantul autoturismului Opel Corsa a scăpat nevătămat.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri