La un pas de tragedie în Arad. Unui șofer de TIR, bolnav de COVID, i s-a făcut rău la volan

Un șofer de camion din Bulgaria a fost la un pas să își piardă viața, în timp ce conducea pe Autostrada A1, dinspre Arad spre Timișoara. Acestuia i s-a făcut rău dintr-o dată și, cu ultimele puteri a încercat să iasă de pe autostradă într-un spațiu de serviciu de pe margine, realizând că altfel poate provoca un dezastru, cu posibiltiatea de a implica și alte autoturisme care se aflau în trafic, transmite Special Arad.

Totul s-a întâmplat vineri seara, 24 aprilie, în jurul orei 19:45,  pe A1, la kilometru 530, pe direcția Arad – Timișoara. Încercând să părăsească autostrada și să iasă într-un refugiu de pe margine, acesta a reușit să facă doar câțiva metri și a pierdut controlul volanului, camionul ajungând parțial într-un șanț de pe marginea drumului ce duce spre spațiul de serviciu. Șoferul, un cetățean bulgar în vârstă de 63 de ani, a rămas aproape inconștient în cabina camionului.

Alertați fiind, la fața locului a ajuns de urgență un echipaj medical, la prima vedere medicii crezând că șoferul a suferit un infarct.

Acesta este internat în acest moment pe o secție de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, iar din informațiile obtinute de special Arad acesta a suferit contuzii minore în momentul în care camionul a ieșit de pe carosabil, dar că în același timp bărbatul are grave probleme respiratorii.

Șoferul bulgar a fost deja testat pentru coronavirus imediat ce a fost preluat de medici și sâmbătă dimineață, 25 aprilie, acesta a fost confirmat pozitiv

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri