Triburile de daci rămase necucerite de în urma campaniilor lui Traian au fost un real coşmar al romanilor timp de aproape trei secole. Ca urmare a nesupunerii lor şi a expediţiilor pustiitoare, o serie de împăraţi romani au luat măsuri radicale împotriva acestora.
După cele două războaie, purtate de Traian, la începutul celui de-al doilea secol al erei creştine, împotriva triburilor dacice conduse de regele Decebal, romanii reuşesc să cucerească o porţiune din Dacia şi să o transforme în provincie imperială.
În est, dincolo de Carpaţi, pe teritoriul actual al Moldovei, dar şi în nord, în Maramureşul de astăzi, sau în vest, în teritorile Sătmarului şi al Crişanei, au rămas însă triburi dacice nesupuse. Carpii, costobocii sau dacii din vest au fost cele mai importante triburi care au rămas în afara limes-ului imperial.
Fiecare din aceste neamuri, atestate de istoricii şi autorii latini din primele secole ale erei creştine, au dezvoltat, aşa cum arată şi descoperirile arheologice, culturi distincte. Nu de puţine ori s-au aliat cu sarmaţii, goţii sau alte triburi migratoare dispuse să plece după pradă împotriva Romei.
Triburile dacilor, aşa-numiţi liberi, au devenit un coşmar al Romei la graniţa de nord şi de sud a Imperiului, fiind implicaţi în jafuri şi raiduri de mari proporţii în provinciile romane.
Tocmai de aceea, o serie de împăraţi romani au luat măsuri drastice împotriva neamurilor carpilor şi costobocilor, în special, ducând în cele din urmă la dispariţia lor de pe scena istoriei.
”Lupii” de la fruntariille Imperiului
Cele mai puternice uniuni tribale ale dacilor liberi s-au constiuit pe teritoriul de astăzi al Moldovei şi în zona Maramureşului. Este vorba despre puternicele neamuri ale carpilor şi costobocilor, triburi foarte războinice. Carpii trăiau la est de Carpaţi, iar numele lor dat lor ar fi însemnat „stâncile“. Sunt atestaţi în ”Geographia“ lui Ptolemeu, dar şi de numeroase descoperiri arheologice pe teritoriul Moldovei în judeţe precum Botoşani, Iaşi sau Neamţ. Este vorba despre sute de aşezări şi necropole care au scos în evidenţă o cultură specifică a carpilor.
Tot în nordul Moldovei, pe teritoriul de astăzi al Maramureşului şi în anumite zone ale Ucrainei trăia un alt neam războinic, cel al costobocilor – o uniune tribală deosebit de puternică care a dezvoltat cultura Lipiţa. Sunt atestaţi, la rândul lor, prin descoperiri arheologice şi de autori latini precum Ammianus Marcellinus, Ptolemeu sau Julius Capitolinus. Este cunoscut chiar şi un rege al costobocilor, Pieporus, a cărui soţie se numea Zia şi a căzut prizonieră la romani. Atât carpii, cât şi costobocii locuiau în acelaşi areal şi cu alte triburi barbare germanice, cu sarmaţii sau alanii.
Coşmarul de la limes
Atât carpii, cât şi costobocii au exercitat o ameninţare aproape constantă asupra graniţelor Imperiului Roman organizând raiduri şi expediţii de jaf deosebit de violente alături de goţi şi sarmaţi.
Carpii au atacat aproape întotdeauna ca aliaţi ai goţilor şi ai sarmaţilor. Încep în anul 214 d.Hr. să atace provinciile sud-dunărene iar mai apoi în 238 d Hr, devastează Moesia în timpul lui Gordian al III lea. În perioada 250-251 d.Hr. împreună cu goţii ajung până în Tracia devastând imperiul.
Dacă pe sarmaţi şi pe goţi, împăraţi romani precum Diocleţian sau Constantin cel Mare, reuşesc să-i pacifice şi să-i transforme în aliaţi ai Romei, cu triburile carpilor, nemulţumiţi mai ales că au fost excluşi de la stipendii de Constantin cel Mare, luptele au continuat. La rândul lor, costobocii au făcut incursiuni de mare anvergură în teritoriile romane, deasemenea însoţiţi de triburi germanice.
Cele mai dure atacuri au avut loc în timpul domniei lui Marcus Aurelius. S-au aliat cu quazii şi marcomanii atacând cu forţă graniţele Imperiului în timpul „războaielor marcomanice“ din 166-172 d.Hr. devenind una dintre cele mai importante ameninţări, pe lângă parţi, din timpul domniei ”împăratului-filosof”. Alături de quazi şi marcomani au jefuit provincia Panonnia, cu greu fiind respinşi.
Au făcut de asemenea ravagii în Dacia Romană, atacând din nord aşezările provinciale, forţând administraţia imperială să le acorde stipendii, adică să-i mituiască pentru a pleca.
Tot în timpul domniei lui Marcus Aurelius, costobocii fac, alături de germani, un raid la sud de Dunăre, trecând prin foc şi sabie, şi provincia Dacia, în drumul lor. S-au oprit abia în Grecia, după ce devastaseră Macedonia şi Tracia. Numeroşi împăraţi romani, mai ales, în timpul anarhiei militare au preferat să le ofere sume uriaşe de bani pentru a-i convinge să nu mai atace provinciile romane.
Arheologii au descoperit numeroase tezaure monetare, cu bani primiţi de războinicii daci de la împăraţi precum Marcus Aurelius, Commodus sau Septimius Sever.
”Pentru a înlătura pericolul atacurilor carpice, romanii le plătesc substanţiale stipendii. În legătură cu aceste subsidii atribuite carpilor trebuie să punem şi una din zonele cu mari concentrări de tezaure semnalate anterior. Dintre acestea, sîntem de părere că numai două zone cu grupări de tezaure, aşadar două formaţiuni teritoriale, ar putea intra în discuţie, prima fiind aceea de la confluenţa Moldovei cu Siretul, iar a doua de pe valea Bistriţei. În prima din ele, grupările de tezaure datează de la Marcus Aurelius (161-180) şi de la Commodus (180-192), iar în cea de a doua, după un început timid în perioada lui Antoninus Pius (138-161), dar întrerupt pe vremea lui Marcus Aurelius, ele reapar pe timpul lui Commodus şi se înmulţesc neaşteptat în perioada lui Septimius Severus (193-211)”, scria Ion Ioniţă în lucrarea sa ”Din istoria şi civilizaţia dacilor liberi“.
Deportări, exterminare şi vicleşuguri
Au fost însă şi numeroşi alţi împăraţi romani care au încercat să-i pacifice pe dacii liberi, mai ales atunci când ajungeau să nu le mai poată plătii stipendii, sau atunci când doreau să se impună, ca în vremurile bune, în relaţiile cu barbarii. Împăraţi precum Aurelian, Constantius Chlorus sau Galerius au purtat titlul de Carpicus Maximus, semn că au câştigat bătălii cu carpii şi au reuşit, măcar pentru o anumită perioadă, să-i liniştească cu forţa armelor. Alţii au avut chiar titlul de Dacicus Maximus, probabil tot în urma unor lupte victorioase contra dacilor. Maximinus Thrax, de exemplu, a dus lupte sporite contra dacilor, cu oarece rezultate. De multe ori, aceste victorii asigurau însă o pace temporară.
Alături de germani sau sarmaţi, carpii au continuat să atace puternic provinciile romane până în secolul al IV-lea d.Hr. Dacă pe sarmaţi sau germanici, împăraţi precum Diocleţian sau Constantin cel Mare au reuşit să-i pacifice şi chiar să-i transforme în aliaţi, cu carpii a fost ceva mai dificil. Excluşii de la stipendii de Constantin cel Mare, aceştia au declanşat o puternică rebeliune care risca să afecteze teritoriile sud-dunărene. Tocmai datorită pericolului reprezentat de carpi, împăraţi romani reformatori sau potenţi din punct de vedere militar şi politic au încercat să facă ordine odată pentru totdeauna cu aceste neamuri războinice. În timpul tetrarhiei lui Diocleţian s-au dus lupte cu carpii, iar mai apoi sub Galerius aceste triburi au fost înfrânte după o campanie susţinută.
De altfel, pentru a rezolva situaţia, Galerius ordonă strămutarea şi risipirea carpilor. Sextus Aurelius Victor scria că în anul 361 d.Hr., în timpul lui Iulian Apostatul, o altă parte a carpilor au fost mutaţi la sud de Dunăre.
Ultima menţiune a carpilor apare în scrierile lui Zosimos, de la finele veacului al IV-lea. O parte a fost ucişi în timpul războaielor cu romanii, alţii strămutaţi la sud de Dunăre, iar o altă parte s-au amestecat în creuzetul barbar care se formase în zonele est-carpatice.
Costobocii, la rândul lor, au dispărut de pe scena istoriei mai devreme decât carpii. Împotriva lor, împăraţii romani au asmuţit neamuri germanice, dornice pradă şi teritorii. Puterea costobocilor s-a uzat în aceste războaie grele de supravieţuire şi au sfârşit prin a fi alungaţi din sălaşurile lor sau au fost asimilaţi în cele din urmă de nou-veniţi.
