Liderii PMP se dezic de Trăian Băsescu. Amendamentele la legea grațierii nu sunt susținute de partid

Amendamentele pe care senatorul PMP Traian Băsescu le va depune la Legea graţierii nu sunt ale partidului, ci sunt propuse în nume propriu, a spus liderul deputaților PMP, Eugen Tomac citat de Evenimentul Zilei.

“Având în vedere dezbaterea care s-a iscat în ultima perioadă cu privire la amendamentele la legea graţierii, vreau să fiu cât se poate de sincer. Eu, în calitate de lider al grupului PMP din Camera Deputaţilor, nu am văzut aceste amendamente. De altfel, în cadrul partidului nu am discutat despre aceste amendamente. Consider că aceste amendamente nu sunt ale PMP, dacă ele vor fi depuse, le vom analiza şi noi cu multă atenţie, dar, cel mai probabil, acestea, dacă vor fi depuse, vor fi amendamente ale domnului preşedinte Traian Băsescu, şi nu ale partidului”, a spus Tomac la Palatul Parlamentului.

El a precizat că subiectul va fi dezbătut, luni, în cadrul şedinţei Consiliului Executiv Naţional al PMP, unde va fi luată și o decizie.

“Pentru că există un interes justificat în rândul opiniei publice cu privire la acest subiect, am simţit nevoia să fac această precizare. Nu vreau să îmi fie interpretate altfel decât este cazul afirmaţiile. Domnul Băsescu are o experienţă vastă politică, probabil are motivele deplin întemeiate pentru a face demersuri în calitate de senator, dar cu privire la acest subiect, ele nu au fost elaborate de noi şi nu le-am discutat în partid. Am ieşit cu acest punct de vedere  pentru că eu cred că este firesc pentru spiritul partidului să limpezim câteva chestiuni. Îl respectăm pe domnul preşedinte, în acest moment cred că este important să aveam această discuţie în partid. În general ne-am consultat de fiecare dată, sau ne-a prezentat punctul domniei sale de vedere în partid. Înţeleg că e un demers pe care şi-l asumă domnia sa”, a explicat Tomac.

Traian Băsescu a depus mai multe amendamente la Legea graţierii, pentru că, spune fostul președinte, în varianta actuală a proiectului, persoanele considerate “indezirabile” vor fi pedepsite mai aspru. Liderul PMP propune și reducerea la jumătate a pedepselor pentru femeile condamnate pentru fapte fără violenţă, inclusiv pentru corupţie. Un alt amendament permite graţierea inclusiv a persoanelor condamnate pentru terorism.

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri