Liviu Dragnea despre scăderea PSD în sondaje și excluderea lui Mihai Chirică

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a declarat, miercuri, că, potrivit unui sondaj realizat de o agenție  “respectabilă”, PSD a pierdut cel mult  2-3 procente şi nu 23%, aşa cum a  susținut de curând primarul din Iaşi, Mihai Chirica.

“Eu nu ştiu ce casă de sondare are domnul Mihai Chirica. Eu am văzut un alt sondaj acum două seri, nu asta e cel mai important acum, am văzut un sondaj făcut de o casă de sondare respectabilă, dacă vor decide să-l publice este foarte bine, dacă nu, nu. Nu cred în ceea ce a spus”, a declarat Liviu Dragnea citat de Digi 24.

Întrebat care sunt rezultatele  sondajului, Dragnea a răspuns că “arată aproape neschimbat, cu câteva procente în jos, două-trei procente în jos la PSD”.

Ce crede Dragnea despre excluderea lui Mihai Chirică din PSD

De asemenea, întrebat de jurnalişti dacă primarul Mihai Chirică ar putea fi exclus din partid, Dragnea a răspuns: “Asta trebuie să hotărască organizaţia de acolo. Poate îşi doreşte asta, dar nu vreau să discut subiectul ăsta acum”.

Întrebat ce măsuri se vor lua în legătură cu cei care au criticat PSD şi Guvernul, Dragnea a răspuns: “Asta o să hotărască organizaţiile lor. De exemplu, la Iaşi au ţinut să fie prezenţi şi parlamentarii de Iaşi şi primarii de municipii din Iaşi, cu excepţia domnului Chirică şi au spus în faţa tuturor colegilor că nu există niciun fel de ezitare în organizaţie, ei susţin guvernul în continuare pentru implementarea programului, şi conducerea partidului”, a mai spus Dragnea.

De la începutul protestelor generate de adoptarea OUG 13, Mihai Chirica a avut poziţii diferite de cele ale conducerii PSD, cerând abrogarea OUG 13 şi demisia lui Florin Iordache de la Ministerul Justiţiei. Acesta a vorbit şi despre protestele antiguvernamentale, spunând că a văzut “o mulţime paşnică, care nu părea coordonată de nici o forţă obscură şi care ieşise dintr-o dragoste de ţară evidentă şi din dorinţa de a se simţi în siguranţă acasă”.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri