Liviu Pleșoianu, atac dur la adresa protestatarilor din Piața Victoriei – “Protestați și la serviciu nu doar în stradă”

Câteva mii de persoane au scandat duminică seară împotiva Guvernului şi a PSD în București , manifestaţii similare având loc în Iaşi, Cluj şi Braşov. Deputatul PSD Liviu Pleșoianu a criticat dur inițiativa manifestanților, spunând că „e foarte simplu să te duci lângă mii de alți oameni și să preiei din zbor niște sloganuri, niște clișee”. Totodată, deputatul PSD are și un mesaj pentru protestatari. „Să protestezi noaptea împotriva “hoților”, dar să protestezi și ziua, la serviciu, atunci când șeful te pune să faci ceva cu care nu ești de acord – asta înseamnă să fii consecvent cu tine însuți”, scrie Pleșoianu, pe Facebook.

În cursul dimineții, pe la ora 9, 9 și ceva, ai dovedit încă o dată că meriți titlul de „angajatul săptămânii” și ai vândut la telefon un produs despre care știai foarte bine că e foarte prost. Desigur, asta nu te-a împiedicat să minți că e foarte bun. Pentru că așa ai fost „treinuit” să faci. Iar tu ai acceptat. …Fără să te gândești prea mult, fără să simți cine știe ce. Apoi, pe la lăsatul serii, ai ieșit „în piață”, acolo unde – se știe! – se adună la sfârșitul fiecărei zile „cei corecți”, „cei care schimbă lumea”. Simțind că de tine depinde soarta acestei țări, ai răspuns apelului la proteste primit pe Facebook. Nu puteai să lipsești tocmai tu, angajatul săptămânii, cel la care se uită deopotrivă cu admirație și invidie colegii tăi. …Apropo de colegii tăi – și ei sunt prezenți. Au reușit să vândă mai puține produse proaste mințind că ar fi minunate, dar se califică și ei, totuși, pentru încă o seară de „proteste față de hoții și mincinoșii de politicieni”.

Însă partea cea mai bună este că vine astăzi și prietenul tău Nicu. El e la fel ca tine – angajatul săptămânii. Doar că nu vinde la telefon, el lucrează la o bancă importantă unde convinge oamenii, „face to face”, să acceseze diverse „soluții de creditare”. Sigur, și el știe (așa cum și tu știi, pe partea ta) că sunt multe capcane presărate în ceea ce el promovează. Dar, ca și tine, nu are probleme cu propria constiință. În fond, ca și tine, el e un „implicat social” care salvează lumea la seral. Restul sunt doar nimicuri, lucruri fără importanță.




Să protestezi noaptea împotriva “hoților”, dar să protestezi și ziua, la serviciu, atunci când șeful te pune să faci ceva cu care nu ești de acord – asta înseamnă să fii consecvent cu tine însuți! E foarte simplu să te duci lângă mii de alți oameni și să preiei din zbor niște sloganuri, niște clișee. Dar INFINIT mai greu să fii singurul dintr-o sală corporatistă de ședințe care spune cu fermitate că nu e de acord cu anumite acțiuni. Când refuzi, de pildă, să vinzi la telefon un produs despre care știi foarte bine că e foarte prost – atunci îți câștigi dreptul de a ieși în stradă și de a striga la alții – “HOȚII”! …Și e doar un exemplu.”,

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri