Marea Britanie introduce carantina de 14 zile începând de astăzi, 8 iunie 2020

Începând de azi, 8 iunie, Marea Britanie introduce carantina obligatorie pentru toti cei care trec granița. Cine intră în țară va fi obligat să intre 2 săptămâni în autoizolare și cine nu respectă această regulă, riscă amenzi substanțiale.

Vor exista câteva excepții: anumite grupe profesionale cum ar fi spre exemplu, lucrătorii in agricultură, lucrătorii in domeniul medical sau șoferii de camioane/tiruri nu vor intra in carantina.

De asemeni, cei care intră din Irlanda sunt exceptați.Această măsură se va aplica timp de trei săptămâni, apoi va fi reevaluată și se va stabili dacă se menține sau va fi ridicată.

Măsura a fost întâmpinată cu multe critici, deoarece în timp ce majoritatea țărilor se deschid, Anglia închide. Industria turismului si industria aviatică ar putea avea mult de suferit de pe urma acestei măsuri aplicate de astăzi.

Dacă nu se supun regulior, cetățenii,  sunt pasibili de amendă. “Vrem să prevenim astfel, un al doilea val al pandemiei”, a spus ministrul de Interne citat de BBC. 

Măsura a fost contestată de companiile de transport terestru și aerian. Directorul Ryan Air a vorbit chiar de o “cascadorie politică lipsită de eficiență”.

“Poți fii la supermarket, pe plajă sau pe terenul de golf, în situația improbabilă în care te sună cineva de la ministerul de Interne. Tot ce au e un număr de telefon”, a comentat șeful celei mai mari companii britanice de transport aerian low cost. 

Ryanair, cel mai mare operator aerian low-cost din Europa, EasyJet şi grupul IAG, proprietarul British Airways, au avertizat că vor intenta acțiuni în justiție împotriva acestei măsuri pe care o consideră o mișcare draconică ce va afecta puternic industria turismului a țării.

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

0FansLike
3,104FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri