Marea Britanie: Trei români spărgeau case iarna, iar vara cheltuiau banii în România. Furau până și pușculițele copiilor

Trei spărgători de locuințe români care aveau legături cu banda lui Cătălin Zaharia, din Constanța, au fost condamnați, acum câteva zile de justiția britanică.

Potrivit Poliției din Midlands, Ninel Spiru, Avram Spiru și Nicolae-Bogdan Băiceanu au dat spargeri în nu mai puțin de 30 de case, în perioada Crăciunului.Cei trei nu numai că plecau cu bunuri de valoare, dar și distrugeau tot ce le ieșea în cale.Dintr-o casă din Tividale, spărgătorii au furat până și pușculița unui copil.

Spargerile erau date ziua în amiaza mare, infractorii forțând ferestrele deschise sau pur și simplu spărgându-le, în timp ce proprietarii erau în case.

Banda a fost prinsă pe 4 februarie anul acesta, când în mașina în care se aflau cei trei au fost găsiți saci cu obiecte furate, valoarea acestora fiind în jur de 200.000 de lire sterline.

În apropierea unuia dintre geamurile sparte pe 4 decembrie 2019 a fost găsită o picătură de sânge, iar analiza ADN a arătat că aparținea lui Avram Spiru.De asemenea, o înregistrare de pe o cameră de supraveghere l-a arătat pe Băiceanu deschizând o poartă laterală, înainte de a-și acoperi fața.

Inițial, cei trei au refuzat să își recunoască faptele, însă în fața dovezilor au cedat.Potrivit poliției, conform istoricului zborurilor de avion, spărgătorii veneau în  Marea Britanie iarna și se întorceau în România vara, pentru a cheltui banii.

Polițiștii au conectat grupul de infractori cu un altul, tot din Constanța, arestat anul trecut.

Porivit Birmingham Live, cei trei au legături puternice cu altă grupare din Constanța, condusă de Cătălin Zaharia și Florina Spiru, care și-au cumpărat o vilă din banii furați în Anglia. Aceștia au dat circa 400 de spargeri și au fost condamnați în octombrie 2019.

Chiar dacă nu se poate spune cu siguranță dacă cele două grupuri sunt parte a aceleiași familii, sunt indicii solide că fac parte dintr-o rețea criminală mai mare, potrivit poliției.

Sentințele primite sunt următoarele: Avram Spiru, 38 ani, 7 ani și jumătate de închisoare, Nicolae-Bogdan Baiceanu, 23 ani, 7 ani și două luni de închisoare, Ninel Spiru, 26 ani, 4 ani de închisoare.

Cătălin Zaharia a fost condamnat, anul trecut la 8 ani de închisoare, iar concubina acestuia, Florina Spiru, la 4 ani și jumătate, pentru spălare de bani.

Tot atunci au fost condamnați Constantin Stoian, 31, 4 ani și jumătate de închisoare, Marian Molocia, 28, 6 ani și 4 luni de închisoare și Daniel Stoean, 36, 2 ani de închisoare.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri