Maria Ligor: Vom modifica prevederile care pot împiedica românii din diaspora să voteze

Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că Guvernul are în vedere o intervenție “punctuală, chirurgicală, minimală” asupra Legii electorale, astfel încât să fie îndepărtate “obstacolele tehnice” care ar putea afecta dreptul de a alege al românilor din afara granițelor.

“În baza unei evaluări pe care noi am făcut-o, evaluarea bizuindu-se pe experiența anterioară, nu doar din 2014, dar și de la alegerile parlamentare anterioare din 2012, 2008, am ajuns la concluzia că, așa cum este legea în momentul de față, sunt o serie de prevederi care sunt interpretabile și interpretările respective pot conduce chiar la situații în care să apară obstacole tehnice în calea exercitării dreptului de a alege. Prin urmare, ceea ce avem în vedere este modificarea acestor prevederi. Avem în vedere o intervenție punctuală, chirurgicală, minimală pentru a îndepărta aceste obstacole”, a explicat Ligor.

Ea a precizat că modificările vor fi supuse dezbaterii publice, fiind deja demarate consultări cu partidele politice pe această temă.

“Suntem în plin proces de consultare cu partidele (…) și avem un dialog foarte bun. Este vorba de o consultare informală”, a adăugat ministrul.

sursa: agerpres

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri