Masca de protecție va fi obligatorie și pe stradă în Spania, unde distanța socială nu poate fi respectată

Salvador Illa, ministrul spaniol al sănătății, a anunțat că purtarea măștii va fi obligatorie în spațiile închise, dar și pe străzile unde nu se poate păstra distanța de siguranță socială de doi metri, pentru prevenirea infectării cu coronavirus,  transmite El Pais.

Decizia, valabilă pe teritoriul Peninsulei Iberice, a fost luată în urma întâlnirii reprezentanților guvernului de la Madrid cu liderii regionali. A fost deja publicată în Monitorul Oficial (Buletin Oficial del Estado) și va intra în vigoare de joi, 21 mai. De la 6 ani în sus, masca e obligatorie

De la purtarea măștii sunt exceptați copiii sub 6 ani. Și persoanelor cu probleme acute de respirație li se permite să nu poarte masca. Până pe 4 mai, purtarea măștii a fost obligatorie în Spania doar pentru persoanele care foloseau transportul în comun.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat sâmbătă că vrea să prelungească starea de urgenţă pentru „aproximativ o lună”, astfel încât aceasta să dureze până la finalul ieşirii progresive din izolare a ţării, la finele lui iunie, relatează Agerpres.

Starea de urgenţă din Spania, decretată la 14 martie din cauza pandemiei de COVID-19, a mai fost prelungită de câteva ori şi va trebui să se încheie la 24 mai. În baza ei, guvernul şi-a putut asuma mai multe competenţe, având în vedere nivelul ridicat de descentralizare al Spaniei, şi a putut inclusiv limita circulaţia persoanelor, în cadrul unora din cele mai drastice restricţii aplicate pe plan global.

Noua prelungire mai trebuie însă aprobată de Camera deputaţilor, unde guvernul este minoritar şi opoziţia de dreapta a refuzat să participe la vot data trecută.

În alocuţiunea de sâmbătă, Sanchez i-a îndemnat din nou pe spanioli să se relaxeze „cu cea mai mare prudenţă”, insistând că „riscul se menţine, virusul nu a plecat şi ameninţarea este reală”.

Totuşi, numărul deceselor anunţate sâmbătă de COVID-19 în Spania în ultimele 24 de ore a fost de 102, cel mai mic din ultimele două luni.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri