Mașină lovită de tren astăzi în vestul țării. Un tânăr a murit și o tânără este grav rănită

Un Audi a fost strivit de tren în Arad, şoferul a murit, o tânără de 20 de ani gravă rănită. Bărbatul de la volan a vrut să traverseze calea ferată direct peste câmp, de pe un drum agricol, transmite publicatia Special Arad. 

Un accident teribil s-a petrecut în cartierul Aradul Nou din Arad, acolo unde un autoturism a fost izbit violent de un tren. Forțele de intervenție ajunse la fața locului au găsit autoturismul marca Audi strivit efectiv de locomotivă, în interior fiind doup victime.

Şoferul, un bărbat de 34 de ani, era ncarcerat şi şi-a pierdut viaţa, în vreme ce o tânără de 20 de ani aflată pe locul din dreapta a primit îngrijiri medicale la faţa locului, apoi a fost dusă la spital, fiind grav rănită, dar conştientă.

Şoferul a vrut să traverseze calea ferată într-un loc care nu era amenajat pentru o trecere de nivel cu calea ferată. Bărbatul conducea pe un drum agricol, nu pe un drum public.

“Astăzi, în jurul orei 12:00, un bărbat a condus un autoturism pe un drum tehnologic (neîncadrat în categoria drumurilor publice) și, în timp ce traversa calea ferată fără să se asigure, la kilometrul 2 + 400m (intersecția căii ferate Arad-Sânnicolaul Mare), a fost acroșat de trenul IR 16171, care se deplasa în direcția Periam. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, iar o persoană de sex feminin, din autoturism, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Claudia Iuga.

La locul accidentului au fost aduse şi două microbuze, a câte 16+1 și 8+1 locuri, pentru a transporta cei 23 de călători aflați în cele două vagoane ale garniturii de tren implicate în accident. Vezi mai jos imagini de la locul accidentului:

blank blank blank

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri