O megafurtună va mătura țara de la vest la est, fiind anunțate acumulări de apă chiar și de 100 de litri pe metru pătrat. Riscul de inundații este cu atât mai mare, cu cât ciclonul se suprapune cu viitura de pe Dunăre, iar autoritățile sunt în alertă. În Dolj, în comuna Rast, inundată masiv acum 18 ani, localnicii retrăiesc momentele de groază. Mii dintre ei au fost atunci evacuați, iar unii au început o viață nouă într-un alt sat. Acum, când pericolul unei inundații devastatoare e din nou iminent, oamenii stau cu teama că drama s-ar putea repeta.
Meteorologii au anunţat că, duminică, între orele 8.00 şi 20.00, aversele se vor extinde în cea mai mare parte a ţării şi local în regiunile sudice vor fi însoţite de descărcări electrice. Izolat, vor fi vijelii şi va cădea grindină.
În intervale scurte de timp şi prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25-40 l/mp şi local de peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 45-65 km/h, iar în Moldova şi estul Munteniei temporar vor fi şi rafale de peste 70 km/h.
De asemenea, vremea se va răci accentuat în toată ţara. În nordul şi estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Transilvaniei, duminică este în vigoare un Cod portocaliu, fiind aşteptate ploi torenţiale şi abundente. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 50-70 l/mp şi izolat de peste 80 l/mp.
De duminică seară, până luni dimineaţă, va fi Cod galben, în cea mai mare parte a Olteniei, vestul Munteniei şi local în Transilvania. Vor fi averse, iar în intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25-40 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 45-65 km/h. De asemenea, la munte, la altitudini în general de peste 1.700 m şi cu precădere în Carpaţii Orientali, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Tot de duminică seară, va fi Cod portocaliu în Moldova, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei, estul şi sud-estul Transilvaniei, unde vor fi perioade cu ploi torenţiale şi abundente.
În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 40-60 l/mp şi local peste 70 l/mp. Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70-85 km/h. Pericol de inundații Totodată, la ora 10.00 va intra în vigoare un Cod portocaliu emis de hidrologi pentru râuri din bazinele hidrografice Mureş, Olt, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Prahova şi Buzău.
Începând de duminică seară, Codul portocaliu va fi valabil şi pe râuri din bazinele hidrografice Bahlui, Bârlad, Prut, Siret şi pe râurile din Dobrogea. Râuri din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Lăpuş, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Arieş, Bega şi Timiş se află sub avertizare Cod galben, la fel şi anumite sectoare de râuri din Transilvania, Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea.
Astfel, sunt aşteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, existând probabilitatea depăşirii cotelor de apărare.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a făcut apel la autorităţile locale să asigure decolmatarea cursurilor de apă, curăţarea şanţurilor şi eliminarea resturilor care pot îngreuna curgerea apei. „Primarii vizaţi de avertizările hidrologice trebuie să se asigure că persoanele care nu se pot evacua sunt identificate pentru a le putea evacua rapid, daca situaţia o impune”, a spus el. În aceste condiţii, poliţiştii le recomandă şoferilor şi pietonilor să adopte o conduită preventivă în trafic. Şoferii sunt sfătuiţi să nu schimbe direcţia sau să frâneze brusc, să păstreze o distanţă mai mare faţă de vehiculele din faţă, să folosească luminile de întâlnire, să nu conducă dacă au consumat alcool sau dacă sunt foarte obosiţi.
În plus, şoferii nu trebuie să parcheze maşinile în preajma copacilor, a clădirilor în stare precară sau sub cablurile de înaltă tensiune. La rândul lor, pietonii trebuie să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile special amenajate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de şoferi.
Totodată, ISU Bucureşti-Ilfov a transmis mesaje de informare a populaţiei prin intermediul panourilor electronice stradale şi al canalelor de comunicare online. Pompierii recomandă persoanelor aflate pe stradă să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură care pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie. Totodată, se recomandă sistarea activităţilor desfăşurate în teren deschis sau la înălţime, închiderea tuturor ferestrelor locuinţelor şi altor categorii de construcţii, evitarea atingerii stâlpilor sau firelor căzute la pământ, curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale.
La rândul lor, salvamontiştii le-au recomandat turiştilor să nu meargă pe munte în zonele aflate sub incidenţa avertizărilor, iar cei aflaţi acolo să plece la primele ore duminică. De altfel, pompierii şi-au sporit, începând de sâmbătă seară, tehnica de intervenţie în judeţele Dâmboviţa, Giurgiu, Vaslui, Vrancea şi Teleorman. Sprijinul logistic provine din inspectoratele pentru situaţii de urgenţă Bihor, Timiş, Caraş-Severin, Mureş şi Maramureş. În judeţele vizate de Codul portocaliu creşte capacitatea operaţională, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Sâmbătă a avut loc, la sediul MAI, o a doua videoconferinţă a ministrului Cătălin Predoiu şi a şefului DSU, Raed Arafat, cu prefecţii şi şefii ISU judeţene, pentru prezentarea măsurilor. Şeful DSU a menţionat, la videoconferinţă, că va fi crescută capacitatea operaţională şi vor fi prealertate două elicoptere dotate cu troliu.
Pe de altă parte, misiunile de sprijin continuă în judeţul Galaţi, sens în care cei peste 1.000 de pompieri salvatori detaşaţi în această zonă sunt pregătiţi să intervină pentru limitarea, înlăturarea potenţialelor efecte şi restabilirea stării de normalitate în cel mai scurt timp.