Mesajul unui patron român, supărat pe tineri, a devenit viral: „Le dau salarii de 8.500 de lei. Există o silă generală în a învăța”

Un antreprenor susține că a încercat din răsputeri să își adune o echipă de muncitori buni, oferindu-le salarii de 8.500 de lei, dar a eșuat. Tinerii din firma sa l-au dezamăgit cumplit, se plânge acesta. Povestea lui a devenit virală, iar reacțiile nu au întârziat.

Tinerii sub 30 de ani sunt extrem de greu de motivat pentru a-și da interesul la locul de muncă, pentru firmă, chiar și atunci când sunt ofertați cu salarii mari, a fost concluzia la care a ajuns un antreprenor.

Mesajul patronului: „Nu vor să se dezvolte”

Relatarea sa, publicată pe platforma Reddit, a stârnit controverse, iar sute de români și-au exprimat opinia, unii relatând despre experiențele asemănătoare sau total diferite trăite în companiile din România.

„Încerc de câțiva ani să adun o echipă de oameni buni, muncitori și care să lucreze ca o echipa. Nu vă voi spune domeniul însă pot spune că nu am pe nimeni în companie cu un salariu mai mic de 8.500 de lei net. Fac recrutări continuu pentru că mă lovesc de câteva aspecte foarte interesante, dar negative:

Mai ales în rândul celor de până în 30 de ani, există o silă generală în a învăța, în a se dezvolta profesional. Iresponsabilitatea, lipsa de asumare se ridică la un nivel extraordinar – un fel de furăm munca și trece ziua, ne luăm banii! Confirmă venirea la interviuri dar nu se prezintă la interviu, aici vorbim despre 80 la sută din interviuri. Dacă eu lipsesc trei zile, în două din ele unii angajați nu mai fac nimic. Salariul net de 8.500 de lei este pentru cei cu o experiență de până în cinci ani și pachetul oferit conține și o cotă din încasări, dacă se respectă termenele de livrare, mai ales că acolo avem penalități mari. Media veniturilor angajaților este de 13.500 lei”, scrie patronul.

Tinerii nu vor să învețe pentru ca văd sau aud că pot face bani stând degeaba, este de părere un român.

„Internetul îi bombardează cu clipuri în care tot felul de tinerei le arată ce înseamnă viața de miliardar și toți visează să nu facă nimic și să se plimbe peste tot, de parcă ar avea opțiunea asta în viață. Nu au cum să înțeleagă că acele persoane sunt dintre cele mai fericite și mai rare din lume – cei care chiar sunt bogați. Apoi, mai ales primăvara și vara, dacă vrei să angajezi, este haos. Cum vine căldura, toți vor libere, chiar dacă este greu spre imposibil să îi dai concediu unuia care are aproape două luni de când este angajat”, îi transmite acesta.

Nu se simt apreciați

Numeroși tineri i-au răspuns că sunt nepăsători pentru că nu se simt apreciați. Unii români i-au spus că preferă să nu se implice în muncă pentru că oricum nu vor fi recompensați pe măsură.

„Am observat că dacă ești mai bun decât majoritatea din firmă, primești mai mult de lucru pe aceiași bani. Alții sunt mediocri sau jalnici și iau același salariu cu tine. E deprimant”, crede un român.

O altă tânără spune că noii veniți în firma sa câștigă mai mult decât ea, chiar dacă ea este cea care îi învață să se adapteze nevoilor firmei. Când ești deștept și lucrezi pe rupte nu îi pasă nimănui, se plânge aceasta.

„Făceam 150 la sută din treabă, făceam training (n.r. instruire) și ajutam colegii noi în fiecare zi, orice problemă găseam, o rezolvam și o împărtășeam cu colegii. Când pleca șeful în concediu, eu îi făceam treaba: rezolvam problemele care veneau pe mail, țineam legătura între echipă și management, scoteam rapoarte, împărțeam responsabilitățile pentru colegii mei ca să fie toți mulțumiți. Totul pe minimum pe economie. Și care a fost răsplata? Mărire 100 de lei la 6 luni, promisiunea că avansez (dar când aplicam la alte poziții eram respinsă că nu am experiență). După un an și jumătate… nu mai ajut pe nimeni. Apare o problemă? O semnalez și aștept să găsească șefii o soluție, îmi beau cafeluța liniștită și apoi fac 100 la sută din treabă, nici 1 la sută în plus, dar așa de bun simț să nu trag totuși firma în jos”, susține o tânără.

Un alt tânăr spune că peste tot unde a lucrat a devenit nepăsător față de firmă, odată cu trecerea timpului.

„Managementul știe cine muncește cu adevărat și cui ii pasă cu adevărat, însă nu face nimic în plus pentru a-i ține pe aceștia și a-i face să se simtă apreciați”, adaugă acesta.

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri