Mesajul unui român din străinătate: „De asta nu mai vin, mă, în România!”

Un român stabilit în Norvegia a simţit direct pe pielea lui diferenţa între cum procedează Autoritățile fiscale din România şi celele din Norvegia în cazul în care  uiți să îți plătești datoriile la stat. În România conturile în bancă i-au fost blocate pentru o datorie de 30 de lei şi a pierdut două zile să le deblocheze, în Norvegia s-au prezentat la ușa sa și l-au întrebat direct dacă are probleme cu afacerile şi dacă vrea o amânare de 6 luni.

Costin Staicu, citat de Business Magazin, a scris pe  pe contul său de Facebook:

„Un prieten, fost jurnalist român, din Norvegia – proaspăt dublu cetățean româno-norvegian – îmi scrie:

Băi, am uitat să-mi achit dările luna trecută la Fisc în Norvegia. Azi dimineață, a treia zi după termenul limită la care trebuia să virez banul, vin doi indivizi în costume închise la culoare, acasă la mine. Erau „portăreii”. Eram gata să le spun că îmi achit contribuțiile în câteva ore, că uitasem, dar n-am mai apucat. M-au întrebat dacă îmi merg prost afacerile și dacă am nevoie de o scutire de maxim 6 luni la plată, atâta permite legea.

Trebuia doar să semnez că după 6 luni „depun toate eforturile” să revin la zi. Fără penalități, fără amenințări, să decid cum mi-ar fi mie mai ușor… Am achitat – firește că aveau la ei POS-uri- și au plecat în treaba lor.

Îmi amintesc cum în România mi-au blocat conturile pentru 30 de lei și mi-a luat două zile de alergătură între administrațiile financiare, Trezorerie, ș.a.m.d. ca să le deblochez (deși Fiscul român avea de fapt să îmi dea bani pentru impozite plătite în avans, minus contribuții restante).

De asta nu mai vin, măh, în România!”

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri