Militarii români ies la atac după moartea celor trei camarazi: “Nimic nu se face, noi suferim, noi plângem”

Declarații extrem de delicate despre modul în care este dotată Armata Română  dar și despre felul  în care se realizează revizia camioanelor din bazele militare au fost făcute astăzi de doi militari români în direct la postul Radio Zu. Declarațiile au fost făcute după moartea celor trei militari români din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte, în tragicul accident din Argeș.

 „Ar fi multe de spus pe tema accidentului. Nu numai tehnica auto e praf, gândiți-vă că și corturile sunt praf. Când plecăm, ne învelim cu folia să nu ne plouă noaptea. Dacă nu ne-ar fi dat americanii tehnică de-a lor, ar fi fost un măcel total. Poliția locală are mașini cu aer condiționat. Noi murim de căldură vara sub prelata aia, iarna murim de ger în ele, facem degerături la picioare”, a declarat unul din militarii Armatei Române.

Un alt militar asusținut  că în dotările sistemului militar  nu se mai face nicio investiție de ani de zile.

„Am plâns foarte mult, îmi pare foarte rău de ceea ce se întâmplă, de cei trei camarazi. Am reușit să părăsesc sistemul ăsta, am plecat pentru că nu am mai putut. E un sistem bolnav, nimic nu s-a făcut de zeci de ani. Gândiți-vă, să te duci în Irak cu un Aro. Nimic nu se face, noi suferim, noi plângem”, a declarat acesta.

Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu a făcut următoarele precizări:

„M-am documentat cu privire la procedeele pe care Armata Română le aplică. Din datele pe care le am, rezultă că nu poate pleca din unitate o mașină care nu are inspecția tehnică făcută. Toate aceste mijloace auto trebuie să aibă polițe RCA, iar la ieșirea din cursă, fiecare autovehivul trebuie să fie verificat. Dacă se fac formal, sunt vinovați cei care nu respectă reglementările existente”, a declarat ministrul Apărării Adrian Țuțuianu.

Vă reamintim că plutonierul-major Mihai Ionuț Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană și caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader au murit în urma accidentului din  data de 29 iunie în apropierea localității Valea Urdei, județul Argeș.

Plutonierul-major Mihai Ionuț Toma avea 38 de ani și nu era  necăsătorit. Mihai era veteran al teatrelor de operațiuni, cu două misiuni la activ în Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2002.

Caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader era în vârstă de 32 de ani, era căsătorit și avea un copil. Executase o misiune în teatrul de operații din Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2008.

Caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană, avea 40 de ani, era angajat al MApN din anul 2002. Era căsătorit și avea un copil.

Vrei să lucrezi în Olanda vara asta sau chiar mai mult? Locuri de muncă pentru români cu plecări imediate. Salarii între 8,5 și 10,5 euro pe oră.Fără comisioane

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri