Un tânăr român de numai 30 de ani, și-a pierdut viața în zorii zilei de luni, 5 august, într-un dramatic accident rutier care a avut loc în Capezzano Pianore, regiunea italiană Toscana, relatează La Nazione.
Se numea Robert Babi și se îndrepta spre locul de muncă. În acea dimineață descoperise că bicicleta pe care o folosea de obicei avea o roată spartă, astfel încât a fost nevoit să meargă pe jos.
Din nefericire, a fost lovit de un autoturism Fiat Panda în timp ce mergea pe jos pe Via Italica din localitatea Capezzano Pianore. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 04:00, iar impactul nu i-a lăsat tânărului nicio șansă de supraviețuire.
La volanul mașinii implicate în accident se afla un tânăr de 20 de ani din Camaiore, care, imediat după coliziune, a sunat serviciile de urgență, evident șocat de cele întâmplate.
În scurt timp, la fața locului au sosit echipaje medicale, dar pentru conaționalul nostru era deja prea târziu
Impactul a fost atât de puternic încât parbrizul mașinii a fost grav avariat, iar corpul românului a fost aruncat în zidul unei locuințe, înainte de a cădea la pământ.
În ciuda eforturilor depuse de echipele de salvare, viața lui Robert Babi nu a mai putut fi salvată. Tânărul a murit pe loc.
O patrulă de poliție din Viareggio a intervenit pentru efectuarea cercetărilor. Polițiștii au încercat să identifice victima, în condițiile în care bărbatul nu avea niciun document de identitate la el.
Robert Babi se mutase recent în Capezzano, locuind împreună cu mama sa, care lucrează în Camaiore și trăiește în Italia de peste 20 de ani. Fratele său, Sorin, locuiește în Seravezza, iar sora lui este în România.
Mama a fost cea care a reclamat dispariția fiului ei odată ce și-a dat seama că acesta nu s-a întors acasă, de aici și identificarea tânărului.Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga spitalului din Lucca și pus dispoziția autorităților judiciare, care continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele acestui tragic accident.