O româncă a murit în Germania, după ce a sărit dintr-o mașină în mers

O româncă în vârstă de 27 de ani a fost găsită în stare critică, într-un șanț, la ieșirea din orașul german München. Lângă ea, mai erau doi bărbați, tot români, care le-au spus polițiștilor că femeia s-ar fi aruncat din mașină, în urma unui scandal.

Victima a fost transportată la spital, însă medicii nu au putut să-i salveze viața. Procurorii cercetează acum varianta unei crime, a relatat marti, 25 august, publicația germană hallo-muenchen.de.

Polițiștii sosiți rapid la fața locului au avut parte de o scenă bizară: românca se zbătea între viață și moarte pe marginea drumului, în spatele unui Mercedes Vito, în timp ce doi bărbați, care o însoțeau, dădeau declarații contradictorii.

Unul dintre aceștia, în vârstă de 31 de ani, era chiar soțul victimei. Celălalt bărbat, de 32 de ani, le-a spus oficialilor germani că soții au avut un conflict spontan în mașină, moment în care femeia s-ar fi aruncat pe șosea, lovindu-se puternic la cap.

După o altă audiere, românul le-a povestit polițiștilor că el era cel care conducea autoturismul, în stare de ebrietate, dar că nu ar fi intervenit în altercație. Autopsia, însă, nu confirmă această variantă, iar ofițerii iau în calcul varianta unei tentative de omor.

Potrivit hallo-muenchen.de, ambii români au fost arestați, cât timp continuă cercetările.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri