Moarte tragică pentru Nicoleta, o româncă de 46 de ani, în Italia

O româncă a avut parte de o moarte tragică, marți dimineața, 17 iulie, în Italia. Nicoleta Căciulă, în vârstă de 46 de ani, era din Vlădești, județul Argeș și locuia la Brunico, în Trentino Alto Adige, nordul Italiei. Ieri dimineață, 17 iulie, Nicoleta a murit intoxicată cu fum în apartamentul ei în care locuia de una singură a transmis agenția de presa ANSA.

Nu se știe încă ce a cauzat incendiul. Dar cert este că, în cursul nopții de luni, 16, spre marți 17 iulie, ceva a ars mocnit. Nicoleta dormea și nu și-a dat seama, până când fumul a fost simțit de vecini. Prea târziu pentru românca noastră, când pompierii au intrat în apartamentul său aceasta era deja moartă. Alte 6 persoane au avut nevoie de asistență medicală.

„Poate vreun aparat electric, un scurt circuit, sau poate a adormit cu ceva pe aragaz, nu știm nimic, încă, polițiștii nu ne-au lăsat să ne apropiem de casa ei și nu ne-au informat cu nimic”, ne-a declarat una dintre prietenele Nicoletei. „Nu pot să cred că este adevărat, nu era nimeni cu ea, sărmana.”

Nicoleta Căciulă era de mai mult timp în Italia și lucra la o fabrică de prelucrare a lemnului.

Ieri după-amiază, agenții departamentului de investigații științifice a unității de carabinieri din Bolzano au sosit la fața locului pentru a efectua inspecția împreună cu magistratul desemnat de procuratura din Bolzano, relatează ANSA. Carabinierii, pe baza cercetărilor de până acum, consideră că trebuie să fie efectuate investigații suplimentare pentru a se clarifica dinamica exactă a ceea ce s-a întâmplat în apartamentul victimei. Au fost puse sigilii pe apartament iar ancheta este în desfășurare.

Sursa foto: profilul public Facebook

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri