Monstrul român din Italia. Tatăl de 34 de ani și-a abuzat timp de doi ani fiica

Carabinierii italieni din Olevano Sul Tusciano, provincia Salerno, în Campania, au arestat un bărbat român în vârstă de 34 de ani pentru agresiune sexuală agravată asupra unui minor, a relatat marți, 2 aprilie publicația italiană seitv.it.

 Minorul nu era altcineva decât fiica sa, în vârstă de 15 ani, pe care tatăl său o violase timp de 2 ani în mod repetat. Ordinul de arest a fost emis de magistratul Tribunalului din Salerno la cererea procurorului adjunct Maria Benincasa, care a coordonat investigațiile.

 Ancheta a început după o semnalare făcută către polițiștii din Olevano Sul Tusciano care, după ce au făcut verificările preliminare, au informat instanța de judecată. Sub semnul degradării morale, sociale, și economice, cercetările au scos la iveală orori greu de imaginat care se întâmplau în sânul familiei de români.

 Tatăl, își viola fiica de 15 ani încă de când aceasta avea doar 13. Fata a încercat mereu să reacționeze împotriva avansurilor sexuale ale tatălui său și în unele cazuri chiar a reușit, dar nu întotdeauna. Bărbatul, profitând de momentele de absență ale soției, și ea de origine română, și-a abuzat în mod repetat fiica.




 Bărbatul este deja în închisoare și va trebui să facă față unei acuzații grave de violență sexuală împotriva unui minor care, dacă va fi confirmată de probe, prevede o pedeapsă severă. Serviciile sociale ale Primăriei din localitate au preluat tânăra victimă și pe fratele ei de 10 ani și i-au plasat într-o structură protejată.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri