Mort de beat, un bărbat de 50 de ani din Botoșani a provocat un accident rutier

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Botoșani, a fost victima unui grav accident rutier, provocat chiar de către acesta. Deși se afla în stare de ebrietate, a urcat la volan, ulterior răsturnându-se pe o parte laterală a autoturismului, pe raza localității Copălău, transmite Monitorul de Botoșani.

Incidentul a avut loc joia trecută, în apropierea Mănăstirii Coşula. Bărbatul se îndrepta cu maşina, un Opel Zafira, spre Copălău, însă, din cauza aburilor alcoolului, a ratat o curbă, a pierdut controlul volanului, apoi s-a răsturnat în afara carosabilului, într-un şanţ de ciment de pe marginea drumului, rămânând captiv între fiare. Bărbatul a reuşit să iasă singur din maşină după câteva minute şi a plecat pe jos, înainte ca la faţa locului să ajungă echipajele de poliţie şi pompieri, trimise după un apel primit prin 112. De asemenea, un echipaj medical a ajuns la accident, însă victima se făcuse nevăzută.

Ulterior, acesta a fost depistat de poliţişti în Copălău, la câţiva kilometri distanţă. În momentul în care a fost nevoie să sufle în etilotest, acestuia i s-a făcut rău, după traumatismele suferite în accident, poliţiştii apelând din nou ambulanţa care se întorcea în oraş. „Pacientul a suferit un traumatism de hemitorace anterior, cu posibilă fractură costală. A fost stabilizat şi transportat la Urgenţe”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoşani.

Deplasat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, în urma ambulanței, echipajul de poliție l-a testat pe șofer cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. „În prezent persoana aflată la volan este cercetată pentru conducere sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de anchetă”, a precizat Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri