Nicușor Dan și Tudor Chirilă le cer românilor să rămână în stradă

După anunțul premierului Grindeanu care a declarat într-o conferință de presă că mâine Guvernul va lua o decizie prin care va reglementa retragerea ordonanței de urgență atât de contestată, Nicușor Dan, liderul Uniunii Salvați România a postat următorul mesaj pe facebook:

“Este o victorie uriaşă a străzii, de care toţi politicienii vor ţine cont de acum încolo. Respect pentru toţi cei care au ieşit în stradă în oraşele din România şi din afară. Presiunea trebuie să continue cel puţin până la respingerea în regim de urgenţă a proiectului de lege privind graţierea, pe care Guvernul l-a depus la Parlament. Grindeanu a minţit şi în seara asta când a spus că proiectul ordonanţei a vrut să pună în acord deciziile Curţii Constituţionale cu Legea”, a scris liderul USR pe Facebook.

În același timp Tudor Chirilă a fost mult mai vehement. Chirilă crede că e posibil ca Grindeanu să introducă alte prevederi în actul ce urmează a fi aprobat în guvern, iar până când lucrurile nu vor fi lămurite și viitoarea OUG nu va ajunge în Monitorul Oficial, le cere protestatarilor să rămână în stradă.

”Grindeanu zice că abrogă. Să publice în monitorul oficial și atunci mai vedem. Și după aia trebuie să urmărim cu ce modificări la codul penal se vor duce în Parlament. Din păcate oamenii ăștia nu prezintă credibilitate. Cum să nu fii sceptic la cineva care dă ordonanțe noaptea? Așteptăm să vedem realitatea din spatele declarațiilor domnului Grindeanu. Îmi pare rău, dar politicenii români nu au cuvânt deci nu pot fi crezuți decât după fapte. Până atunci rămânem în stradă.”, anunță Tudor Chirilă.

 

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

0FansLike
3,104FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri