După ce povestea miilor de românce exploatate în Sicilia a explodat în presa internațională și presa din România a început să acorde spații tot mai largi subiectului și să caute să înțeleagă fenomenul din sudul Italiei. Portalul adevărul.ro a realizat un interviu cu o româncă care conduce un ONG care se ocupă cu protejarea drepturilor românilor care muncesc în Sicilia și dezvăluirile ei sunt cutremurătoare.
Carmen Luminiţa Andrei (50 de ani), trăieşte de aproape trei decenii în Italia. Acolo conduce un ONG intitulat Confederaţia Naţională a Românilor în Sicilia. Într-o discuţie cu reporterii „Adevărul“, femeia dezvăluie evenimente şi fapte teribile pe care le-a documentat în timpul activităţii de voluntariat. Carmen susține că a aflat de cazurile mai multor români fără loc de muncă în Palermo, care-şi vând copiii de 2-4 ani localnicilor, de obicei unora cu deviaţii sexuale grave. Printre cei care i-ar abuza pe micuţii români s-ar numără inclusiv preoţi catolici. Într-un astfel de caz a aflat că omul bisericii a cumpărat tăcerea unui astfel de părinte găsindu-i un loc de muncă.
Una dintre dramele în care a fost implicată românca s-a petrecut în familia unor români ajunşi în Sicilia. Cei doi tineri şi copilul lor, în vârstă de trei ani, au locuit în casa unui sicilian, iubitul mamei tinerei. Sicilianul a violat-o pe fiica vitregă, după ce anterior a drogat-o. Auzind ce s-a întâmplat, tânărul a cărui iubită a fost abuzată a sărit să-l bată pe bătrân. În încăierarea generală, o tigaie cu ulei încins a fost răsturnată peste faţa fetiţei de trei ani, care asista la scandal. Din păcate, micuţa a rămas mutilată pe viaţă. După ce au fost sesizate autorităţile, tinerii au fost mutaţi din regiune, iar sicilianul arestat.
Portocale culese cu pistolul la tâmplă De multe ori, Carmen Luminiţa Andrei a negociat cu angajatorul plata salariilor pe care trebuia să le primească românii. „Am avut cazuri când, după ce românii au muncit la negru pe plantaţiile de citrice, nu erau plătiţi. Spre exemplu, într-un an, la Ribera, oamenii au cules portocale timp de şase luni cu pistolul la tâmplă, spunându-li-se că vor fi plătiţi la sfârşitul perioadei. Când a trebuit să le dea banii, li s-a zis: «Mai vreţi bani?» şi i-a aruncat pe tarla“. Românca povesteşte că s-a dus şi a făcut denunţ la structurile antimafie din Italia, iar oamenii şi-au luat banii.
Înainte de a-i reclama pe angajatorii italieni care nu-şi plătesc muncitorii, ea încearcă să medieze conflictul. „Merg la angajatorul italian şi îl întreb: «Cu cât te-ai înţeles cu el?» «Cu 20 de euro». «Cât poţi să îi dai? Eu pot să închid un ochi pentru că-i oferi cazare nu totdeauna salubră şi că îi angajezi la negru, dar sunteţi vinovaţi amândoi şi nu voi închide şi al doilea ochi»“, spune românca. „De multe ori, sicilianul se plânge că nu a reuşit să-şi vândă portocalele, dar ajungem la un compromis şi românii primesc o parte din bani“. Ideea este, spune ea, că şi cu italienii lor se comportă la fel.
Majoritatea românilor care ajung victime în Sicilia provind din zona Moldovei: Vaslui, Iaşi Botoşani, Suceava. Aproximativ 60.000 de români muncesc în Sicilia, însă mulţi sunt cu contracte legale mai transmite adevarul.ro.