Noi restricții în Italia începând cu 15 martie. Vezi noul decret emis de guvernul italian

Noul decret-lege n. 29 din 12/03/2021, adoptat în Italia de Consiliul de miniștri, conține măsuri și restricții cu scopul limitării răspândirii infecțiilor cu coronavirus, înlocuiește ultimul Dpcm și va fi în vigoare în perioada 15 martie – 6 aprilie 2021.

Guvernul condus de Mario Draghi a hotărât în special ca regiunile care înregistrează un număr de peste 250 de noi cazuri pe săptămână raportat la 100.000 de locuitori să intre automat în zona roşie (cel mai mare nivel de risc corespunzător celor mai drastice restricţii). Pentru weekendul de Paşte (3, 4 şi 5 aprilie), întreaga peninsulă va fi clasificată automat ca fiind zonă roșie, cu excepția regiunilor care atunci vor fi zone albe.

Până la data de 27 martie inclusiv, când va avea loc o nouă evaluare, vor fi zone roșii: Emilia Romagna, Friuli Venezia Giulia, Lazio, Lombardia, Marche, Piemont, Puglia, Veneto și provincia autonomă Trento, pe lângă Campania și Molise.

Zone portocalii: Abruzzo, Calabria, Liguria, Sicilia, Umbria, Toscana, Valle d’Aosta.

Singura care se „salvează” este Sardinia, care își menține statutul de zonă albă (prima și singura regiune care a atins această țintă). În ce privește regiunea Basilicata decizia se va lua în cursul zilei de astăzi, dar cel mai probabil va fi zonă roșie.

Restricții valabile pe întreg teritoriul național:

Interdicția de a călători între regiuni rămâne. Se poate ieși de pe teritoriul regiunii de reședință numai pentru motive de muncă, sănătate și de urgență absolută, cu formularul de autodeclarație (îl puteți descărca de aici).

De la ora 22:00 la ora 5:00 sunt interzise deplasările în afara locuinței, sunt permise doar ieșirile pentru motiv de muncă, situații de necesitate sau de sănătate. În orice caz, se recomandă cu tărie, pentru restul zilei, să nu se folosească mijloacele de transport publice sau private, cu excepția deplasării la serviciu sau pentru motive de sănătate, a situațiilor de necesitate sau a utilizării activităților și serviciilor nesuspendate.

În zonele portocalii (risc mare de infecție cu Covid-19):

  • Sunt interzise deplasările spre și în afara regiunii, cu următoarele excepții: interes de serviciu, necesitate absolută sau din motive de sănătate. Sunt totuși permise deplasările absolut necesare pentru desfășurarea activității didactice față în față în cazurile în care aceasta e prevăzută. Este permisă întoarcerea la domiciliul, reședința sau locuința proprie. Tranzitul în zonele portocalii e permis dacă e necesar să se ajungă în zonele galbene sau pentru efectuarea deplasărilor permise, menționate anterior.
  • Deplasările între localități: în zonele portocalii este interzisă deplasarea cu mijloacele de transport publice și private într-o localitate diferită de cea în care locuiți cu următoarele excepții: interes de serviciu, necesitate absolută, din motive de sănătate, desfășurarea de activități sau utilizarea de servicii care nu sunt suspendate și care nu sunt disponibile în acea localitate.
  • Deplasările în aceeași localitate: este permisă deplasarea în aceeași localitate între ora 5:00 și ora 22:00.
  • În ceea ce privește vizitele la domiciliu ale rudelor sau prietenilor, deplasarea este permisă în conformitate cu următoarele reguli: este permisă o singură deplasare pe zi; deplasarea poate avea loc către o singură locuință privată, situată în aceeași localitate cu cea a persoanei care se deplasează; deplasarea trebuie să aibă loc într-un interval de timp de la ora 5.00 la ora 22.00; deplasarea este prevăzută doar pentru două persoane în plus față de cele care locuiesc deja în locuința de destinație; pentru calcularea limitei de două persoane, nu se iau în considerare copiii acestora cu vârsta sub 14 ani și persoanele cu dizabilități sau persoanele care nu sunt autosuficiente, care locuiesc împreună.
  • Pentru persoanele care locuiesc într-o localitate cu o populație de cel mult 5.000 de locuitori, este permisă deplasarea pe rază de până la 30 de km de localitatea proprie, dar nu e permisă deplasarea în municipiul reședință de provincie.
  • Spre deosebire de zona roșie, cea portocalie oferă posibilitatea de a face cumpărături cu amănuntul. De la supermarketuri la magazinele de haine, de la reprezentanțe auto la saloane de coafor, în zona portocalie magazinele rămân deschis și își pot desfășura propria activitate cu respectarea strictă a reglementărilor anti-Covid.
  • Barurile, pub-urile, restaurantele, gelateriile, cofetăriile își suspendă însă activitatea, în afara cazurilor în care: vând la pachet, activitate permisă între orele 5:00 și 22:00, cu interdicția de a se consuma pe loc sau în apropierea localului sau livrarea la domiciliu, activitate permisă la orice oră.
  • Expozițiile și serviciile cu deschidere la public a muzeelor și a altor institute și locuri culturale sunt suspendate.

În zonele roșii (risc maxim de infecție cu Covid-19):

  • Sunt interzise deplasările spre și dinspre zonele roșii și orice deplasare în interiorul zonelor roșii cu următoarele excepții: interes de serviciu, necesitate absolută, din motive de sănătate. Sunt totuși permise deplasările absolut necesare pentru desfășurarea activității didactice față în față în cazurile în care aceasta este prevăzută. Este de asemenea permisă întoarcerea la domiciliul, reședința sau locuința proprie. Tranzitul în zonele roșii este permis dacă e necesar să se ajungă în zonele galbene sau portocalii sau pentru efectuarea deplasărilor permise, menționate anterior.

În ceea ce privește vizitele la domiciliu ale rudelor sau prietenilor, deplasarea în zonele roșii este permisă în conformitate cu următoarele reguli:

  • este permisă o singură deplasare pe zi;
  • deplasarea poate avea loc către o singură locuință privată, situată în aceeași localitate cu cea a persoanei care se deplasează;
  • deplasarea trebuie să aibă loc într-un interval de timp de la ora 5.00 la ora 22.00;
  • deplasarea este prevăzută doar pentru două persoane în plus față de cele care locuiesc deja în locuința de destinație;
  • pentru calcularea limitei de două persoane, nu se iau în considerare copiii acestora cu vârsta sub 14 ani și persoanele cu dizabilități sau persoanele care nu sunt autosuficiente, care locuiesc împreună.

Se suspendă activitatea sălilor de sport, piscinelor publice, centrelor de întreținere corporală și a centrelor termale (cu excepția curelor termale asociate prestațiilor sanitare).

Activitățile sportive individuale sunt permise în apropierea locuinței proprii, cu obligația de a purta mască și de a respecta distanța socială de un metru.

În timp ce faci sport poți să nu porți mască, dar în acest caz trebuie să respecți distanța de minim doi metri față de alte persoane. În momentele de pauză dintre activitățile sportive e obligatorie purtarea măștii.

Activități comerciale: Se suspendă vânzările cu amănuntul, cu excepția produselor alimentare și a bunurilor care acoperă necesitățile de bază (inclusiv în centrele comerciale).

În zilele de sărbătoare și în zilele de dinaintea sărbătorilor magazinele din interiorul centrelor comerciale sunt închise cu excepția farmaciilor, a spațiilor comerciale în care se vând dispozitive medicale, a magazinelor alimentare, tutungeriilor și punctelor de vânzare a presei.

Indiferent de tipul de activitate, se închid piețele, cu excepția celor destinate exclusiv vânzării de produse alimentare, produse agricole și horticole.

Rămân deschise tutungeriile, punctele de vânzare a presei și farmaciile.

Activitățile cu privire la serviciile personale se suspendă cu următoarele excepții: spălătorii, pompe funebre și activități conexe, frizerii și saloane coafor.

Barurile, pub-urile, restaurantele, gelateriile, cofetăriile își suspendă activitatea, în afara cazurilor în care: vând la pachet, activitate permisă între orele 5:00 și 22:00 cu interdicția de a se consuma pe loc sau în apropierea localului sau livrează la domiciliu, activitate permisă la orice oră.

Cinematografele și teatrele rămân închise, iar alte întruniri și activități culturale sau petreceri private sunt interzise.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri