Noul guvern e aproape gata. S-au împărțit toate funcțiile. PSD domină noul Guvern, UDMR obţine tot ce vrea

Varianta Ciucă premier va avea drept rezultat un PSD care deţine jumătate din ministere şi secretarii de stat, un PNL cu mai puţine funcţii decât în Cabinetul Cîţu şi un UDMR la fel de bine ancorat în Guvern.

PSD şi PNL merg în faţa forurilor interne cu două scenarii de lucru, unul în care Guvernul să fie condus de Nicolae Ciucă, iar celălalt în care şeful Executivului să fie Marcel Ciolacu. Liderii formaţiunilor ar vrea să cadă de acord asupra unui nume, astfel încât acesta să poată fi prezentat la consultările cu preşedintele României. Şansele cele mai mari de a conduce Guvernul le are Ciucă, fiind agreat de Klaus Iohannis, dar şi de liberali şi de PSD. Oricum, la 1 iulie 2023, va avea loc rotaţia premierilor, precum şi a unor portofolii-cheie, cum sunt Justiţia, Finanţele, Internele şi Apărarea.

În varianta Ciucă premier, PSD ar urma să aibă nouă ministere şi Secretariatul General al Guvernului, care va fi inclus în arhitectura Executivului ca portofoliu de sine stătător. În afara funcţiei de premier, PSD a obţinut aproape tot ce a dorit la negocieri, adică ministere economice şi sociale. Potrivit surselor „Adevărul”, cele nouă ministere care ajung la PSD sunt Finanţele, Transporturile, Apărarea, Sănătatea, Economia, Munca, Agricultura, Familie şi Tineret, precum şi Cultura. La Finanţe, portofoliu avizator şi responsabil de tot ce înseamnă bani de la buget, prima şansă o are economistul Adrian Câciu, un tehnocrat apropiat de PSD, în timp ce la Transporturi, dar şi în funcţia de vicepremier, ar urma fie propus Sorin Grindeanu. Transporturile au fost mult râvnite de PNL, însă le-au pierdut din nou, la fel ca în decembrie 2020. Dacă la Ministerul Apărării Vasile Dîncu este considerat favorit, la Sănătate Alexandru Rafila este o certitudine, fiind anunţat de mult timp ca responsabil de domeniu. La Economie, un portofoliu-cheie pe zona de investiţii, ar urma să revină senatorul Radu Oprea, în timp ce la Muncă pleacă cu prima şansă Marius Budăi, care a mai fost pe această poziţie în Guvernul Dăncilă.

Gabriela Firea este văzută ca favorită pentru un nou minister, al Familiei şi Tineretului (portofoliu înfiinţat la insistenţele UDMR), la Cultură prima şansă o are Lucian Romaşcanu, iar la Agricultură va fi pus Adrian Chesnoiu. Discuţiile legate de ministere ar urma să fie tranşate în viitoare şedinţe ale conducerii PSD, liderii din teritoriu dorind o mai bună reprezentare a regiunilor Moldova, Muntenia şi Oltenia.

Au negociat în minus

PNL va avea mai puţini miniştri faţă de Guvernul Cîţu şi a pierdut portofolii-cheie, cum ar fi Finanţele şi Munca, dar şi SGG-ul. În schimb, au primit Fondurile Europene. Favorită pentru Justiţie (celălalt minister avizator) este Alina Gorghiu, politician agreat de Palatul Cotroceni. Ministerul Internelor rămâne la Lucian Bode, în timp ce Energia îl va avea în frunte tot pe Virgil Popescu. Externele îl vor avea ministru tot pe Bogdan Aurescu, iar la Educaţie varianta Sorin Cîmpeanu n-ar mai fi singura, o altă variantă fiind Alexandru Muraru, şeful PNL Iaşi.

Două dintre organizaţiile puternice, Clujul şi Bihorul, fac lobby puternic pentru ca viitorul ministru al Fondurilor Europene să fie Marcel Boloş, deşi era o variantă şi eurodeputatul Cristian Buşoi. Liberalii încă nu ştiu pe cine să pună la Digitalizare, dar nici la IMM-uri şi Turism, pentru că ar vrea să mulţumească şi organizaţii puternice precum Sibiu şi Alba. Pentru aceste ministere sunt vehiculaţi mai mulţi lideri, printre care Florin Roman, Raluca Turcan, Dan Vîlceanu, Robert Sighiartău. Cuvântul decisiv asupra unui portofoliu îl va avea, cel mai probabil, Gheorghe Flutur (prim-vicepreşedinte şi lider al PNL Suceava), care a cerut un minister.

UDMR a rămas cu Dezvoltarea (Cseke Attila) şi cu Mediul (Tanczos Barna), ministere-cheie, dar şi cu Sportul, unde cel mai probabil tot Eduard Novak va fi propus. De asemenea, Kelemen Hunor va fi vicepremier.

Număr mai mare de secretari de stat

Noul Executiv ar urma să aibă 84 de secretari de stat, fără a fi decis şi numărul subsecretarilor. Sunt cu patru funcţii mai multe faţă de Cabinetul Cîţu. PSD va avea 42 de secretari de stat, în timp ce PNL 34 de asemenea funcţii, iar UDMR doar opt demnităţi publice din acest eşalon. Practic, PNL a pierdut opt funcţii de secretar, în timp ce UDMR a pierdut patru.

Şi la nivel parlamentar urmează să aibă loc modificări. Săptămâna viitoare ar urma să se stabilească cine va conduce Camera Deputaţilor şi Senatul, precum şi cine vor fi şefii comisiilor parlamentare de specialitate.

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

0FansLike
3,105FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri