O Badantă română din Italia a ajutat polițiștii la arestarea unor mafioți periculoși. „Am luat telefonul și i-am filmat”

„Camorra” este una dintre cele mai vechi și puternice organizații mafiote din Italia și operează în regiunea Campania, în special la Napoli.

Organizația este structurată în mai multe grupuri, denumite „clanuri”, și foarte puține persoane au curajul să se pună rău cu ele.

Nu este cazul, însă, și pentru o curajoasă femeie de naționalitate română, Irina, care a fost martoră la o scenă demnă de filme a căror protagoniști erau membrii clanului Giuliano, care operează din cartierul Forcella-San Gaetano și până în zona Maddalena, în Piazza Garibaldi și Piazza Mercato.

În frunte cu Salvatore Giuliano, care tocmai ieșise din închisoare după 16 ani în spatele gratiilor, condamnat fiind pentru moartea unei adolescente de numai 14 ani – Annalisa Durante – membrii clanului se aflau într-o zi de la începutul acestei luni, pe via Pace din cartierul Forcella.

Mafioții au decis să se deplaseze acolo pentru a amenința un antreprenor, care a cumpărat un bloc în cartierul respectiv, aflat în centrul istoric al orașului, pentru a le da lor toți banii care provin din închirierea locuințelor.

„Au venit vreo zece, m-au luat pe sus și m-au aruncat în stradă. Au spus că blocul ăsta aparține clanului Giuliano, că a fost mereu al lor și că, din acel moment, toți banii de la chiriași îi vor lua ei”, a denunțat antreprenorul.

Membrii clanului mafiot le-au ordonat apoi chiriașilor să le dea direct lor banii de chirie pentru apartamentele din acea clădire care, timp de 30 de ani, i-a aparținut lui Luigi Giuliano, în prezent colaborator al justiției italiene împotriva mafiei.

Irina, o româncă foarte curajoasă, care lucrează de mulți ani ca badantă în Napoli și care locuiește în acel bloc, nu a stat prea mult pe gânduri și a început să filmeze cu telefonul toată scena pentru a le arăta apoi forțelor de ordine cine sunt făptașii.

„Am luat telefonul și i-am filmat pe cei care au venit să ne ceară banii și care, în mod violent, l-au aruncat în stradă pe antreprenor. Sunt membrii „Camorra”, vă arăt acest video în care pot fi văzute acele persoane arogante care fug când sosește poliția”, le-a spus românca noastră polițiștilor, citată de ziarul italian Il Riformista.

În seara zilei de sâmbătă, 15 mai 2021, mafioții din clanul Giuliano s-au întors la blocul din via Pace pentru a încasa banii de chirie, așa cum au promis. Numai că de această dată îi așteptau și polițiștii, care i-au arestat în flagrant și i-au condus în închisoare.

Pe lângă Salvatore Giuliano, polițiștii i-au arestat și pe alți trei presupuși membri ai clanului: Antonio Morra, Giuliano Cedola și Cristiano Giuliano.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri