O badantă româncă din Italia a dat în judecată pe fiul bătrânilor asistați. „M-a pipăit și a încercat să mă sărute”

Un fost șofer de camion din Italia, acum pensionar în vârstă de 70 de ani, este acuzat de agresiune sexuală într-un proces care a început la zece ani de la presupusele fapte.

Potrivit TusciaWeb.eu, bărbatul este acuzat că ar fi molestat o îngrijitoare de naționalitate română.

Conform acesteia, el ar fi atins-o în mod inadecvat și ar fi încercat să o sărute de două ori în decembrie 2014 și ianuarie 2015.

Presupusa victimă, o româncă în vârstă de aproximativ 60 de ani, a declarat în fața instanței:

„De fiecare dată când venea să-și vadă părinții, mă hărțuia, iar de două ori a pus mâinile pe mine, încercând și să mă sărute, pe 14 decembrie 2014 și 26 ianuarie 2015”.

În urma acestor incidente, îngrijitoarea a cerut să fie concediată și a cerut să primească șomaj. Ea a mai adăugat că bărbatul „încerca și cu conaționala care mă înlocuia”.

Apărarea, reprezentată de avocatul Giuseppe Picchiarelli, susține că, în ziua incidentului din ianuarie 2015, clientul său era plecat la muncă în Greve in Chianti și poate dovedi acest lucru.

Procesul continuă, urmând ca instanța să decidă asupra vinovăției sau a nevinovăției bărbatului.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri